După accidentul de ieri de la Vaslui, și astăzi CFR Călători a avut probleme majore. Un tren de marfă care s-a defectat a îngreunat circulația trenurilor și o problemă tehnică în București a creat alte probleme.
Astăzi, 29.09.2023, mai multe trenuri ale CFR Călători cu circulație spre / dinspre București Nord înregistrează întârzieri generate de:
– întreruperea traficului în intervalul orar 15:40 -17:10 în stația București Băneasa ca urmare a defectării unui tren privat de marfă;
– întreruperea temporară a traficului în complexul feroviar București ca urmare a unui deranjament privind alimentarea cu energie electrică a firului de contact.
Aceste întârzieri generază decalări ale orarelor de circulație și pentru alte trenuri de călători, necesare în vederea asigurării legăturilor pentru călători până la destinația finală.
Circulația se desfășoară în funcție de măsurile operative stabilite și dispuse de managerul infrastructurii feroviare – CFR SA – cel care organizează și dirijează circulația tuturor trenurilor pe calea ferată.
CFR Călători cere scuze pasagerilor pentru neplăcerile întâmpinate, transmit reprezentanții CFR.