Incendiu în cartierul Chitila din Capitală – două case au ars, iar locatarii unui bloc au fost evacuaţi

Un incendiu a izbucnit marţi în cartierul Chitila din Capitală, unde două case au ars, iar pentru că focul ameninţa să se propage şi la un bloc din imediata apropiere, locatarii acestuia au fost evacuaţi.

”În această dimineaţă am intervenit pentru stingerea unui incendiu produs la o locuinţă P+1+M din Şoseaua Chitilei, sector 1. Primele forţe ajunse la caz au comunicat că incendiul a afectat în mare proporţie această clădire şi s-a extins la o altă locuinţă P+M, cu posibilitate foarte mare de a se propaga şi la un bloc de tip P+3. Au fost luate măsuri pentru evacuarea imediată a locatarilor din bloc, 22 de persoane, din care 9 au fost evaluate medical, fără a avea probleme deosebite”, anunţă ISU Bucureşti – Ilfov, scrie news.ro.

Suprafaţa totală afectată de incendiu este de 400 metri pătraţi.

La aceasrtă oră, incendiul a fost localizat şi se lucrează pentru verificarea încăperilor afectate de incendiu. Un factor care a favorizat extinderea rapidă este reprezentat de faptul că aceste locuinţe şi anexele acestora sunt lipite între ele.

La intervenţie au fost utilizate 14 autospeciale de stingere, 2 ambulanţe SMURD, o maşină de descarcerare, două autoscări.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati