Incendiu la locomotiva unui tren CFR Călători pe ruta Pitești – București. Intervin pompierii

Un incendiu la locomotiva unui tren al SNTFC CFR Călători s-a produs miercuri dimineață pe ruta Pitești – București, între stațiile Fusea și Titu.

”În cursul acestei dimineți, între stațiile Fusea-Titu s-a produs o defectare tehnică cu degajare de fum la locomotiva trenului R 9024 Pitești – București Basarab”, transmite CFR Călători într-un comunicat de presă.

Mecanicul trenului a acționat conform procedurilor aferente unor asemenea situații, a avizat serviciul 112 și a intervenit cu mijloacele din dotare până la sosirea echipei de intervenție care s-a deplasat la fața locului pentru limitarea efectelor degajării de fum.

Siguranța și securitatea pasagerilor și a personalului propriu nu au fost puse în pericol, arată sursa citată.

Trenul staționează până la reluarea circulației în condiții de siguranță, cu o locomotivă de ajutor.

Cauzele care au generat degajarea de fum vor fi stabilite de o comisie de cercetare constituită în acest scop.

”CFR Călători cere scuze pasagerilor pentru neplăcerile întâmpinate”, mai transmite instituția.

 

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati