Incendiu la „Matei Balș”. Cadrele medicale aflate în pavilionul care a luat foc sunt audiate

Cadrele medicale care erau de gardă în pavilionul unde a izbucnit incendiul de la Institutului „Matei Balș”  au fost chemate la audieri. Polițiștii criminaliști încearcă să afle cum a izbucnit incendiul și cum s-a desfășurat intervenția.

Două infirmiere şi două asistente de la Institutul „Matei Balş” aflate de gardă în pavilionul unde a izbucnit incendiul soldat cu moartea a cinci pacienţi au fost audiate.

Au evitat producerea unei explozii

Potrivit avocatului Constantin Durgeru, care reprezintă Institutul „Matei Balş”, cele două infirmiere au încercat să stingă focul şi au reuşit să oprească alimentarea cu oxigen, evitând producerea unei explozii scrie Agerpres.

„Au relatat exact ceea ce s-a întâmplat, cu alte cuvinte au spus adevărul. În prima fază, au fost chemate la audieri persoanele care au avut direct legătură cu evenimentele, cele care au fost pe tura de noapte, respectiv asistente şi infirmiere. Două asistente şi două infirmiere. (…) Au dat declaraţii în calitate de martor. Un singur lucru este cert, este evident că nu se poate vorbi de culpa cadrelor medicale, este foarte clar că reacţia a fost promptă. A fost un incident complet nefericit, absolut regretabil, din toate punctele de vedere, iar infirmierele, în primul rând, pentru că ele au fost primele care au luat contact cu focul, au avut o reacţie promptă, iar una dintre ele a avut şi prezenţa de spirit de a opri alimentarea cu oxigen. Dacă nu se oprea alimentarea cu oxigen, aveam o explozie„, a relatat avocatul.

El a adăugat că infirmierele au făcut exact ceea ce trebuia: „Prima reacţie a fost promptă, în sensul că una dintre cele două infirmiere a sărit cu o pătură să stingă focul, care se afla pe nefericitul pacient, iar cealaltă a decuplat instalaţia de oxigen. Este evident că a avut o reacţie promptă. După care ambele, una în stânga, cealaltă în dreapta, au fugit după extinctoare, ştiind că la capetele culoarului se aflau extinctoare. Au făcut exact ce trebuiau să facă. Este evident că au fost corect instruite, motiv pentru care într-o asemenea situaţie de stres, deşi era normal să se piardă, pentru că vorbim totuşi de nişte infirmiere şi orice om normal s-ar fi pierdut într-o asemenea situaţie, cu tot stresul, au reacţionat cât se poate de corespunzător”.

Procurorii şi poliţiştii efectuează o anchetă în acest caz, într-un dosar de ucidere din culpă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati