Incendiu puternic la un bloc din nordul Capitalei – FOTO / VIDEO

Un incendiu puternic a izbucnit în această după amiază la un bloc aflat în construcție din nordul Capitalei, pe Șoseaua București Nord.

Foarte mult fum negru se ridică deasupra clădirii, iar pompierii intervin la fața locului cu mai multe echipaje, atât din interior cât și exterior.

Foto: romaniatv.net

Incendiul a fost localizat si nu există posibilitate de extindere.

”Este un incendiu la o clădire în construcție, ard materialele care erau depozitate la ultimul nivel, în special este vorba de polistiren. Nu sunt persoane rănite. Nu mai există niciun pericol în acest moment”, a precizat Daniel Vasile, purtător de cuvânt ISU București.

A fost o degajare mare de fum, dar a avut o traiectorie verticală fără a fi influențată de vânt, a mai spus sursa citată.

Fumul gros poate fi văzut din depărtare.

Incendiul s-a produs pe acoperișul unei clădiri de pe Șoseaua București Nord.

La faţa locului intervin şase autospeciale de stingere, o autoscară, o autospecială pentru descarcerare, echipaje SMURD şi două autospeciale de la Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al localităţii Voluntari.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati