Încep antrenamente cu aeronave militare pentru Ziua Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene

În zilele de 14 iulie şi 16 iulie, începând cu ora 10.00, în zona Monumentului Eroilor Aerului din Piaţa Aviatorilor din București, vor avea loc antrenamente cu aeronavele militare care vor participa la evenimentul marcant al Forţelor Aeriene Române.

Cu ocazia sărbătorii Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, luni, 20 iulie, începând cu ora 10.00, la Monumentul Eroilor Aerului din Piaţa Aviatorilor, se va desfăşura o ceremonie militară şi religioasă cu depuneri de coroane de flori în memoria eroilor aviatori.

Monumentul va fi survolat de aeronave militare din dotarea Forţelor Aeriene Române, Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului Român de Informaţii, aeronave civile din dotarea Şcolii Superioare de Aviaţie Civilă şi Aeroclubului României din subordinea Ministerului Transporturilor, o aeronavă de transport pasageri din dotarea Tarom, aeronavele echipei independente de acrobaţie aeriană Iacării Acrobaţi, precum şi aeronave civile din dotarea Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare Aerospaţială Elie Carafoli.

Pe timpul ceremoniei vor evolua aproximativ 15 aeronave militare ale Forţelor Aeriene Române de tip F-16 Fighting Falcon, C-130 Hercules, C-27J Spartan, IAR-330 Puma, IAR-99 Standard, IAR-99 Şoim, 3 elicoptere tip Mi-17 şi EC-135, o aeronavă Cessna VC-560 aparţinând Ministerului Afacerilor Interne, 3 elicoptere IAR-330 Puma ale Serviciului Român de Informaţii, o aeronavă Tecnam 2006 şi o aeronavă Piper Seneca V aparţinând Şcolii Superioare de Aviaţie Civilă, 2 aeronave BN-2A Islander şi o aeronavă Beechcraft King Air 90 aparţinând Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare Aerospaţială Elie Carafoli, o aeronavă B737 aparţinând Tarom, 3 aeronave tip IAK- 52 aparţinând echipei independente de acrobaţie aeriană din România, 5 aeronave Extra 300 aparţinând Aeroclubului României.

Ceremonia va fi organizată în format restrâns, cu respectarea limitărilor impuse pentru prevenirea şi combaterea noului coronavirus.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati