Încep probele pentru furnizarea căldurii în Capitală. Bucureștenii nu se mai pot debranșa acum

De luni încep probele de furnizare a agentului termic. Drept urmare, bucureștenii care vor să se debranșeze de la sistemul centralizat de încălzire nu mai pot face acest lucru în această perioadă. Nu mai pot fi depuse nici cererile de debranșare parțială.

Deși iarna trecută un bucureștean din cinci a stat în frig, Termoenergetica, principalul furnizor de apă caldă și încălzire în sistem centralizat, nu recomandă nici debranşarea, nici sursele alternative de încălzire. Argumentul e că, deşi căldura primită e cu ţârâita, măcar este ieftină, scrie Digi24.

Din dorința de a-i convinge pe bucureșteni să nu renunțe la sistemul centralizat de încălzire, reprezentanții Termoenergetica au realizat o analiză în care ne arată câți bani ajungem să dăm la final de lună pe căldură în funcție de ce sistem de încălzire alegem.

Calculele arată că la un consum anual de 6,12 gigacalorii, bucureștenii care stau într-un apartament cu 2 camere și sunt racordați la sistemul centralizat de încălzire plătesc la finalul lunii mai puțin de 170 de lei. Asta în timp ce facturile celor care au centrală de apartament depășesc 360 de lei pe lună – numai pentru furnizarea căldurii. De banii aceștia căldura din apartamente este de 20 de grade Celsius.

Simulări de calcule s-au făcut și pentru apartamentele de 3 și 4 camere.

Argumentul financiar nu este singurul oferit. Termoenergetica aduce la cunoștință și faptul că sistemul central de termoficare este unul mai puțin agresiv cu mediul înconjurător.

În analiză se precizează și faptul că durata de viață a acestui sistem este de 30 de ani, asta în timp ce bucureștenii care au centrală de apartament trebuie să o schimbe după 10 ani.

Din argumentele pro și contra lipsește acela că bucureștenii racordați la sistemul centralizat primesc căldură doar dacă în zonă nu sunt avarii, lucrări de mentenanță sau de modernizare a sistemului de încălzire.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati