Încep Zilele Bucureștiului/561 de ani de la prima atestare documentară a Capitalei

În perioada 16 – 20 septembrie 2020 – Bucureștiul va fi aniversat printr-o expoziție de artă urbană în mişcare, Festivalul Internaţional iMapp Bucharest 2020 online și proiecţii video pe faţadele unor clădiri din inima oraşului – Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti, Hotel InterContinental şi Universitatea din Bucureşti.

Pentru a marca celebrarea celor 561 de ani de la prima atestare documentară a Bucureştiului, Primăria Capitalei, prin creart, propune publicului proiectul special „Bucharest – One Heart. One Story.”. De acest concept dinamic, care se va derula în perioada 16 – 20 septembrie 2020, se poate bucura oricine, în siguranţă.

Desfăşurat în aer liber, proiectul „Bucharest – One Heart. One Story.” va ajunge în cele mai importante zone din Capitală, subliniind capacitatea artei atât de a traversa diverse medii şi contexte sociale, precum şi de a sărbători oraşul prin unitate, mesaje, culoare şi frumos. Acesta nu presupune aglomerarea participanţilor în cadrul unor adunări publice dedicate, ci aducerea actelor artistice pe traseul lor zilnic, astfel:

În cadrul expoziției de artă urbană șapte garnituri de tramvai (liniile 1, 10, 21, 25, 27, 40 şi 41), care tranzitează cele mai importante zone din Capitală, vor fi transformate într-o adevărată expoziţie de graffiti în mişcare de către unii dintre cei mai buni artişti de street art din Bucureşti, coordonaţi de curatorul Mihai Zgondoiu: Irlo, Home Boy, Kero Zen, Ocu, Mser, Obie Platon, Erps, Pisica Pătrată, Robert Obert, John Dot’s, Mircea Modreanu, Lux, Mircea Popescu, Graffetele (Irina Mocanu, Sandy Bălăşoiu), Livi Po, Sweet Damage Crew (Biex, Shatran, Pandele, Cage). Astfel, arta vine către ochii privitorilor, fără a necesita reunirea oamenilor în cadrul unui eveniment şi a unui spaţiu dedicat.

Din 20 septembrie, în parteneriat cu Societatea de Transport Bucureşti, expoziţia de artă murală în mişcare va oferi locuitorilor Bucureştiului o alternativă culturală modernă, prin care este exprimată identitatea unui Bucureşti efervescent şi vibrant – poveşti care transcend imaginile şi provoacă privitorul să vadă dincolo de ele şi să descopere, într-un alt mod, acest fenomen al artei urbane, precum şi mesajele frumos conturate ale artiştilor de street art.

Pentru a putea oferi publicului, în condiţii de siguranţă, un spectacol inedit, ce are ca tematică un mesaj puternic – „Bucharest – One Heart. One Story.” – şi pentru a genera un ecou şi în acest an pe plan local, naţional şi internaţional, având în vedere situaţia mondială actuală, vor avea loc proiecţii video pe faţadele a trei clădiri din Piaţa Universităţii, repere importante în istoria oraşului: Teatrul Naţional „I.L. Caragiale”, Hotelul InterContinental şi Universitatea din Bucureşti. Proiecţiile nu vor avea sunet, iar conţinutul artistic va fi de scurtă durată (în buclă), astfel încât trecătorii să nu staţioneze, evitându-se, astfel, aglomerarea.

Aceste proiecţii vor anima centrul Capitalei duminică, 20 septembrie, de Ziua Bucureştiului, în intervalul orar 20:30 – 23:00. Trei dintre cele mai importante echipe de artişti video din România vor realiza conţinut video pe tema „Bucharest – One Heart. One Story.”, iar pe fiecare clădire vor rula animaţii diferite, ce vor fi sincronizate pentru a crea un spectacol desăvârşit.

Proiectul „Bucharest – One Heart. One Story.” are ca nucleu campania de solidaritate „One World. One Heart.”, iniţiată de Festivalul Internaţional de video mapping iMapp Bucharest, organizat de Primăria Capitalei, prin creart, prin care a fost transmis un mesaj de solidaritate şi speranţă care a avut ecou la nivel mondial, în contextul pandemiei de COVID-19.

Pentru că, în ultimii ani, iMapp Bucharest, organizat în cadrul evenimentului „Zilele Bucureştiului” – cu ocazia celebrării oraşului, a câştigat numeroşi fani în Capitală, în ţară şi în întreaga lume, acesta se va desfăşura şi în 2020, dar într-un format aparte, care ţine cont de nevoia de distanţare fizică şi de siguranţa cetăţenilor: astfel, unul dintre cele mai importante evenimente de 3D video mapping din lume, un concurs internaţional organizat anual de Primăria Capitalei, prin creart, care în anul 2019 a devenit Liga Câştigătorilor/Winners League, se va desfăşura, în acest an, online.

Astfel, una dintre cele mai recente poveşti memorabile din „Zilele Bucureştiului” va fi spusă folosindu-se mijloace de comunicare moderne, adresându-ne atât publicului local şi naţional, cât şi celui internaţional, care manifestă un interes major pentru acest eveniment şi pentru această formă de artă emergentă – video mapping-ul, au informat luni organizatorii.

Festivalul iMapp Bucharest 2020 online, va urma două linii complementare:

* iMapp Talks: în perioada 16 – 18 septembrie 2020

Timp de trei zile, între 16 şi 18 septembrie, cele mai importante voci din lumea internaţională a video mapping-ului se vor reuni în cadrul unor webinarii şi conferinţe cu directori ai celor mai renumite festivaluri de lumină din lume, artişti internaţionali, organizatori şi specialişti în video proiecţie, respectiv peste 20 de speakeri în 6 sesiuni live şi înregistrate, moderate de Vlad Craioveanu. Proiectul iMapp Talk va avea loc zilnic, de miercuri până vineri, în intervalele orare 10:30-11:30 şi 12:00-13:00.

Aceste mini-evenimente online sunt dedicate publicului larg şi domeniului artelor vizuale, iar streaming-ul va fi disponibil celor interesaţi pe canalele online iMapp Bucharest.

* Retrospectiva online a Festivalului iMapp Bucharest: sâmbătă, 19 septembrie 2020.

Festivalul iMapp Bucharest va culmina cu o retrospectivă a ediţiilor I – VI, în mediul online, incluzând cele mai bune lucrări proiectate de-a lungul anilor în cadrul acestui concurs internaţional de video mapping, respectiv cele ale câştigătorilor Premiilor Juriului şi ale Premiilor Publicului din fiecare an. iMapp Bucharest 2020 va fi o ediţie 100% virtuală şi va avea loc sâmbătă, 19 septembrie, de la ora 20:00. În timpul streaming-ului live, publicul va putea alege favoritul prin vot online.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati