Primăria Capitalei, prin Compania Municipală Eco Igienizare, începe astăzi, 12.09.2023, al 13-lea tratament împotriva ţânţarilor din acest sezon.
Echipele Companiei Municipale Eco Igienizare vor interveni în toate sectoarele Bucureştiului, de la ora 22:00 până la 5 dimineaţa cu 12 utilaje de mare capacitate, dar şi cu autoutilitarele dotate cu atomizoare portabile şi termonebulizatoare, în zonele cu acces îngrădit şi cu vegetaţie deasă.
Anul acesta, prin Programul Unitar de Acţiune pentru Deratizare, Dezinsecţie şi Dezinfecţie, sunt prevăzute 14 tratamente.
Se va acţiona atât pe spaţii deschise din domeniul public şi privat – terenuri ale instituţiilor publice, spaţii verzi, parcuri, cimitire, maluri de lac, pieţe, târguri, oboare, bâlciuri), cât şi pe spaţii deschise ale persoanelor fizice şi juridice (pe aliniamentele stradale adiacente).
La numărul de telefon 0752.041.898, precum şi la adresa de mail sesizări@cmeib.ro bucureştenii pot semnala locurile în care e nevoie de intervenţie.