Bucharest Science Festival, cel mai mare festival dedicat ştiinţei, începe miercuri 25 septembrie 2019, la Bucureşti, iar timp de cinci zile participanţii vor descoperi şi dezbate cum putem combate încălzirea globală prin intermediul fuziunii nucleare şi a noilor tehnologii.
Marţi, 24 septembrie va avea loc o conferinţă de presă în care se va anunţa parteneriatul cu ITER, un proiect internaţional de anvergură ce se desfăşoară în Franţa, pentru cercetarea fuziunii nucleare şi construirea primului reactor la scară industrială, au anunţat luni organizatorii.
Festivalul este organizat de către Asociaţia Secular-Umanistă din România (ASUR) şi de Planeta Ştiinţei. În intervalul 25 septembrie – 29 septembrie 2019 Bucharest Science Festival pune la dispoziţia participanţilor expoziţii, conferinţe şi dezbateri, experimente şi demonstraţii, proiecţii de documentare ce vor oferi o privire mai largă asupra viitorului ştiinţei şi a umanităţii. La conferinţa de presă vor fi prezenţi Florin Spineanu şi Mădălina Vlad, cercetători în cadrul Institutului Naţional pentru Fizica Laserilor, Plasmei şi Radiaţie (INFLPR), specialişti cu experienţă în fuziunea termonucleară controlată, iar câteva echipe de robotică de la două licee din Bucureşti vor face o demonstraţie.
Conform unui comunicat emis de către NASA, la nivel mondial ne aflăm deja cu 1 grad Celsius peste pragul de referinţă, iar temperaturile sunt în continuă creştere. Unul dintre efecte va fi că 37% din populaţia Pământului va fi expusă la caniculă extremă cel puţin o dată la 5 ani. România resimte efectele schimbărilor climatice, ultimele zile fiind caracterizate de instabilitate termică ridicată şi temperaturi scăzute brusc.
În cadrul Bucharest Science Festival 2019 va fi abordat subiectul fuziunii nucleare controlate, o soluţie cu impact redus asupra mediului, care ne-ar putea ajuta să evităm o încălzire globală catastrofală. Anul acesta se inaugurează colaborarea festivalului cu ITER, unul dintre cele mai ambiţioase proiecte de cercetare şi de inginerie din lume, la care participă 35 de ţări, inclusiv România. ITER este o organizaţie mondială care construieşte primul reactor de fuziune la scară industrială, iar în cadrul proiectului lucrează peste 40 de români, implicaţi atît în proiectare, construcţie, comunicare sau management.
„În urmă cu aproape 100 de ani oamenii de ştiinţă au descoperit sursa de energie a Soarelui, iar de atunci generaţii întregi de cercetători şi de ingineri şi-au dedicat vieţile pentru a oferi omenirii acest dar. Asemănător catedralelor din vechime, reactorul de fuziune construit de ITER, un proiect întins pe decenii, va rămâne peste secole ca un simbol al puterii raţiunii umane.” a declarat Alexandru Toma Pătraşcu, directorul Festivalului.
Bucharest Science Festival nu se limitează doar la capitală! În paralel cu evenimentele din Bucureşti, împreună cu parteneri locali se vor desfăsura activităţi de promovare a ştiinţei şi în mai multe localităţi din ţară: Adjud, Constanţa, Galaţi şi Timişoara.
Cele peste 100 de evenimente programate în cadrul BSF 2019 se adresează unui public cu interese diverse şi vor cuprinde atât activităţi pentru adulţi cât şi pentru copii.