Începe completarea opţiunilor pentru admiterea la liceu. Pe 19 iulie are loc repartizarea computerizată

Completarea opţiunilor în fişele de înscriere de către absolvenţii clasei a VIII-a în vederea repartizării computerizate pentru admiterea la liceu se face joi şi vineri şi în perioada 10 – 17 iulie, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei.

Sunt 104 elevi în București care au 10 pe linie și 4637 de elevi cu media între 9 si 9,99.

La polul opus, sunt 1771 de elevi care au medii sub 5, copii care vor fi repartizați automat de calculator cel mai probabil în școlile profesionale, notează stiri.tvr.ro.

Cea mai mare concurență va fi pe locurile din top 10 licee.

Opțiunile trebuie să fie realiste. Ministrul Ligia Deca a precizat că Bucureștiul atrage un număr mare de elevi din marile orașe și alte localități din România, dar există o rezervă de locuri la nivel național, pentru astfel de cazuri. ”Cred că avem acoperită nevoia”, a spus ministrul Educației.

Potrivit informațiilor transmise de Ministerul Educației, orice opţiune greşită poate conduce la o repartizare nedorită, iar numărul redus de opţiuni completate poate conduce la nerepartizare computerizată a candidatului.

Candidaţii nerepartizaţi pe locurile speciale pentru rromi şi candidaţii nerepartizaţi pe locurile distinct alocate în unităţile de învăţământ de masă candidaţilor cu cerinţe educaţionale speciale, precum şi cei care au fost repartizaţi dar care solicită, în scris, renunţarea la locul pe care au fost repartizaţi, care doresc să participe la etapa de repartizare computerizată şi admitere în învăţământul liceal pentru candidaţii din seria curentă, precum şi pentru cei din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului şcolar 2023-2024 completează opţiunile în perioada 14 – 17 iulie.

Totodată, candidaţii, care au participat la prima etapă de admitere în învăţământul profesional şi dual şi care nu au fost admişi, completează opţiunile în perioada în fişele de înscriere pe 15 şi 16 iulie.

Pe 19 iulie are loc repartizarea computerizată în învăţământul liceal a absolvenţilor clasei a VIII-a care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului şcolar 2023 – 2024.

Tot în aceeaşi zi se comunică comunicarea rezultatelor candidaţilor repartizaţi computerizat în învăţământul liceal şi se afişează în unităţile de învăţământ gimnazial listele cu locurile neocupate în unităţile de învăţământul liceal.

În perioada 20 – 25 iulie se vor depune dosarele de înscriere la unităţile de învăţământ la care candidaţii au fost repartizaţi.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati