Este vorba despre toate cele nouă piețe pe care Primăria Sectorului 1 le administrează: Piața Matache, Piața Domenii, Piața 1 Mai, Piața Aurel Vlaicu, Piața Aviației, Piața Dorobanți, Piața Amzei, Piața Mureș și Piața Pajura.
Administratorii piețelor vor lua parte activ la desfășurarea acțiunilor de curățenie, atât a tarabelor și spațiilor comerciale, cât și a zonelor de folosință comună și a împrejurimilor acestora.
Primăria Sectorului 1 adresează rugămintea producătorilor și comercianților să se alăture campaniei de curățenie și să-și îndeplinească obligațiile cele revin conform Regulamentelor de Ordine și Funcționare ale piețelor din această zonă administrativă.
Potrivit acestor regulamente, utilizatorii spațiilor din incinta piețelor au obligația de a menține permanent curățenia la locul de vânzare și în jurul acestuia și de a transporta gunoiul la locurile special amenajate în cadrul pieței, nerespectarea acestora atrăgând după sine și sancțiuni, inclusiv rezilierea contractului încheiat între municipalitate și utilizator.