Începe dezinsecția în parcurile din București

Compania Municipală Eco Igienizare București (CMEIB) începe din această noapte dezinsecția în parcurile din Capitală, pentru combaterea țânțarilor. Dezinsecția parcurilor va începe joi seara și va continua și vineri, între orele 20.00 – 24.00.

Lucrătorii Companiei vor pulveriza substanțele de combatere a țânțarilor în parcurile aflate în subordinea Primăriei Municipiului București: Parcul Herăstrău, Parcul Tineretului, Parcul Cișmigiu, Parcul Floreasca, Parcul Carol și Parcul Circului.

În toate locațiile în care se vor efectua tratamente împotriva țânțarilor vor fi amplasate, în locuri vizibile, afișe informative despre perioada de desfășurare a acțiunilor, precum și informații despre substanțele folosite.

  • Soluțiile pulverizate nu sunt nocive pentru oameni și animale de companie, dar este indicat ca în zonele în care se acționează populația să evite contactul direct cu substanțele active, care pot provoca iritația sistemului respirator.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati