Începe Festivalul Opera Copiilor! Deschiderea oficială are loc pe 26 mai

Festivalul Opera Copiilor este unul dintre proiectele emblematice ale Operei Comice pentru Copii, organizat începând din 2015, în jurul datei de 1 iunie, Ziua Mondială a Copilului.

Deschiderea oficială a evenimentului are loc pe 26 mai, începând cu ora 17, iar în zilele de 27 și 28 mai, precum și pe 1, 2, 3, 4, 5, 9 (orele 17-21), 10 și 11 iunie, festivalul este este deschis publicului în intervalul orar 10-21.

Cea de-a șaptea ediție aduce în atenția vizitatorilor evenimente și spații inaugurate special cu această ocazie: Bebe F.O.C., Misterium, conferințele Librăriei OCC.

Toate activitățile festivalului se desfășoară la sediul instituției, pe Calea Giulești nr. 16, în București.

Musicalul „School of Rock” se întoarce pe Scena Mare

Cele 37 de spectacole programate în festival se desfășoară pe 3 scene în paralel, la care se adaugă și Scena Bubu, unde personajul preferat al bebelușilor, Bubu, vine să se întâlnească și să se joace cu cei mai mici spectatori. Musicalul „School of Rock”, de Andrew Lloyd Webber, în regia lui Emil Pantelimon,programat în perioada 26 mai – 5 iunie, și baletul „Don Quijote”, de Ludwig Minkus, în regia lui Cătălin Caracaș, programat în perioada 9-11 iunie, vor delecta spectatorii OCC în Sala Mare. Salonul Mozart găzduiește spectacolul „Universul Magiei”, conceput și prezentat de Bogdan Muntean.

Cu ocazia Festivalului Opera Copiilor, poveștile ajung și în aer liber, pe scena special amenajată în Grădina OCC. Între 1-5 iunie, copiii vor avea parte de întâlniri zilnice cu „Cei trei purceluși”, „Muck cel Mic” și „Castelul Vrăjitoarei”. Pe lângă cele trei spectacole invitate, scena în aer liber va găzdui și două dintre titlurile de balet foarte îndrăgite din repertoriul OCC, „Poveste vieneză” și „Mirandolina”.

Biletele la toate reprezentațiile din Festivalul Opera Copiilor sunt disponibile în rețeaua bilete.ro.

 

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati