Începe Neversea KAPITAL pe Arena Națională. Spectatorii vor putea explora un Hub Creativ plin de energie, anunță Primăria București

Astăzi, 4 iulie, la București are loc prima ediție a Festivalului Neversea KAPITAL. Timp de trei zile, pe cele trei scene amplasate la Arena Națională vor urca artiști de renume, iar participanții la festival vor avea ocazia să ia parte și la evenimentele conexe care se vor desfășura în curtea Arenei Naționale, în zone special amenajate pentru public (intrările Basarabia și Maior Coravu).

Astfel, de vineri până duminică, începând cu ora 16:00, spectatorii vor putea explora un Hub Creativ plin de energie, un spațiu de relaxare și inspirație organizat de CREART împreună cu Direcția Cultură, Învățământ, Turism a Primăriei Municipiului București, care va avea și un punct de informare turistică.

La Hub‑ul Creativ al Primăriei Capitalei vizitatorii își pot face fotogafii și clipuri video sub conceptul „ești BUCUREȘTI” – Fiecare dintre noi este ambasador al Bucurestiului.

În același interval, vineri, sâmbătă și duminică, între orele  17:00 –21:00, ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București a pregătit o zonă de relaxare și instalație participativă „Ce iubEȘTI la București?” unde cei prezenți pot lăsa mesaje de drag pentru București. Gândurile lor vor prinde viață într-o instalație dedicată orașului.

Acrobații, teatru de păpuși, face painting

Odată cu lăsarea serii, în toate cele trei zile, curtea stadionului se va transforma într-o scenă a artelor spectacolului.

Între orele 18:00 și 20:00, animatorii pe picioroange și jonglerii Circului Metropolitan București vor interacționa cu mulțimea, punctul culminant fiind Motosfera – acrobațiile pe două roți.

Mai mult, iubitorii de teatru vor avea parte de surprize inedite.

Teatrul de Animație Țăndărică va prezenta, între 18:00 și 19:20, momente de „Freestyle Puppertry”, un concept modern și interactiv de teatru de păpuși, iar actorii de la Teatrul Masca vor apărea în mijlocul publicului cu scurte momente de animație și interacțiune la ore de vârf (18:30, 19:30 și 20:45). Pentru o pată de culoare, Art Safari va oferi sesiuni de face painting între orele 18:00 și 20:00.

Sâmbătă seara, între orele 20:00 și 21:00, Baletul Teatrului de Revistă „Constantin Tănase” a pregătit momentele coregrafice de excepție, în același interval fiind disponibil și un fotocorner interactiv.

Proiectul jurnalistic newsbucuresti.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati