Începe recensământul populaţiei din România, astăzi, 1 februarie

Marți începe oficial recensământul populaţiei şi locuinţelor din România. Acesta se va desfășura în trei etape, între 1 februarie și 17 iulie.

În prima etapă, care se va desfăşura în perioada 1 februarie – 13 martie 2022, Institutul Naţional de Statistică va prelua baze de date de la celelalte instituţii ale statului.

”Preluarea datelor din surse administrative este o etapă premer­gătoare contactului populaţiei cu recensământul propriu-zis, care începe pe 14 martie 2022 şi care se desfăşoară în două etape. În prima etapă, cetăţeanul are posibilitatea să se auto­recen­zeze, pri­mind o zi liberă de la ser­viciu, fie că lucrează la stat sau la privat.

În a doua etapă, recen­zorul vizitează adresele unde nu s-a produs autorecen­zarea, ex­clusiv cu folosirea tabletei. Este pri­mul recensământ digitalizat 100% din România“, a declarat pentru ZF Cătălin Raiu, directorul de comunicare al Institutului Naţional de Statistică.

Din 14 martie începe ”autorecenzarea“, iar din 16 mai 2022, recenzorii ies pe teren cu chestionare pe tablete.

Conform INSSE, elemente de noutate ale actualului Recensământ al populației și locuințelor (RPL2021) sunt:

  • 100% informatizat în etapele de culegere și prelucrare a datelor;
  • posibilitatea autorecenzării – premieră în statistica românească;
  • recenzare prin interviu, cu înregistrarea datelor pe tablete, de către un recenzor;
  • autorecenzarea se va putea realiza de pe orice telefon mobil tip smartphone, pe tabletă, laptop sau PC;
  • chestionarul pentru autorecenzare – disponibil în limba română și în limbile minorităţilor naţionale precum și în limba engleză.

Recensământul populației și locuințelor se desfășoară în trei etape:

  • 1 februarie – 13 martie 2022: Preluare date din surse administrative şi popularea bazei de date RPL2021;
  • 14 martie – 15 mai 2022: Autorecenzare;
  • 16 mai – 17 iulie 2022: Colectare a datelor de către recenzori, prin interviuri faţă în faţă (înregistrarea datelor în chestionarul electronic, cu ajutorul tabletelor).

 

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati