Începe SAGA Festival în Capitală. Restricții de circulație în zona de nord a Bucureștiului

Circulaţia rutieră va fi restricţionată vineri, sâmbătă şi duminică pe mai multe artere din zona de nord a Capitalei, în contextul desfăşurării SAGA Festival 2023 la Romaero – Băneasa.

Potrivit unui comunicat al Brigăzii Rutiere, pentru buna desfăşurare a evenimentului începând luni au fost restricţionate parcările auto pe Bd. Ficusului, segmentul de drum cuprins între Bd. Aerogării şi accesul în incinta Romaero.

Totodată, începând de vineri, ora 20,00, se va restricţiona traficul rutier pe Bd. Ficusului, segmentul de drum cuprins între Bd. Aerogării şi accesul în incinta Romaero.

Dacă situaţia o va impune, traficul rutier se va restricţiona progresiv pe banda I a Bd. Aerogării, sensul de deplasare dinspre Str. Căpitan Alexandru Şerbănescu spre Şos. Bucureşti – Ploieşti, pe segmentul Str. Biharia – Piaţa Băneasa.

De asemenea, se va institui obligativitatea de a efectua virajul la dreapta la intersecţia cu Bd. Aerogării pentru toate autovehiculele care circulă pe Bd. Ficusului dinspre Parcul Herăstrău, inclusiv mijloacele de transport STB şi se restricţionează traficul pietonal pe trotuarul de pe partea dreaptă a Bd. Ficusului pe segmentul intrarea în Romaero până la intersecţia Bd. Ficusului cu Bd. Aerogării.

Brigada Rutieră recomandă ca rute ocolitoare:

– Şos. Bucureşti – Ploieşti – Aleea Privighetorilor – Str. Erou Iancu Nicolae – Bd. Pipera – Şos. Pipera – Str. Nicolae G. Caramfil – Bd. Beijing;

– Şos. Bucureşti – Ploieşti – Piaţa Presei Libere – Şos. Kiseleff – Piaţa Arcul de Triumf – Bd. Mareşal Constantin Prezan – Bd. Aviatorilor – Piaţa Charles de Gaulle.

Brigada Rutieră solicită folosirea autovehiculelor personale cât mai puţin pentru a evita blocajele de trafic şi să se opteze pentru mijloacele de transport în comun, în special pentru metrou. De asemenea, se solicită şoferilor să îşi păstreze calmul şi să nu claxoneze abuziv în cazul în care se află în zone aglomerate, să evite deplasarea în zona de desfăşurare a evenimentului şi să respecte semnalele poliţiştilor rutieri aflaţi în trafic pentru devierea şi fluidizarea acestuia, să evite pe timpul deplasării manifestările de natură a pune în pericol siguranţa lor, dar şi a celorlalţi participanţi la trafic şi să nu conducă sub influenţa băuturilor alcoolice sau a substanţelor interzise.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati