Începe vacanța de vară în Sectorul 6: 15 prichindei se vor distra mâine, 13 iunie 2019, la Magazinul Caritabil SocialXChange

Comunitatea noastră dă startul vacanței cu o super petrecere oferită copiilor beneficiarilor de servicii sociale, din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6 – a transmis printr-un comunicat primăria Sectorului 6.

  • 15 prichindei se vor distra mâine, 13 iunie 2019, la Magazinul Caritabil SocialXChange aflat pe Aleea Lunca Cernei 6A. Va fi muzică, dans, jocuri pe echipe, descoperiri de comori și multe alte activități, iar la final toți vor pleca acasă cu un cadou format din dulciuri, cărți și jocuri. Întreaga activitate va fi coordonată și supravegheată de animatorul Adrian Perian.

Iar planurile de vacanță sunt la fel de distractive: ateliere de joacă, de creație și târguri surpriză, dedicate celor mici și organizate în cadrul magazinelor caritabile.

Prin intermediul magazinului SocialXChange, care are în centrul activităţii recuperarea şi redistribuirea unor produse de strictă necesitate precum alimente, electrocasnice, articole igienico-sanitare sau pentru copii, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6 îi motivează şi îi implică pe cetăţeni în acţiuni de protejare a mediului înconjurător.

  • Persoanele fizice sau juridice interesate sunt îndemnate să nu arunce produsele din categoriile de mai sus, care le prisosesc, şi să le doneze în schimb la cele două sedii SocialXChange care funcţionează în cartierele Crângaşi şi, respectiv, Drumul Taberei.

Odată preluate, evaluate şi stocate în condiţii corespunzătoare, aceste bunuri de strictă necesitate sunt gata să ajungă în casele oamenilor şi familiilor care se confruntă cu dificultăţi materiale. Dar nu în mod gratuit, ci în schimbul prestării unor activităţi de muncă în folosul comunităţii. Cei care donează sunt răsplătiţi, la rândul lor, cu o serie de servicii atractive din domeniul medical, sportiv, bussines sau divertisment.

Pentru mai multe detalii, te invităm să ne urmărești pe pagina de Facebook – https://www.facebook.com/socialxchange.ro/ – precum și pe site-ul www.socialxchange.ro

Sursa: Primaria Sector 6 – Birou de presă

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati