Începe vaccinarea profesorilor împotriva COVID-19 în centrele de la Romexpo

Începând de miercuri, 24 februarie 2021, ora 09:00, demarează campania de vaccinare a profesorilor din Capitală.

Centrele de vaccinare de la Romexpo, amenajate de către Primăria Sectorului 1, sunt pregătite și dotate corespunzător pentru vaccinarea în cele mai bune condiții a cadrelor didactice. În cadrul centrelor, sunt stabilite fluxuri clare pentru persoanele care se vor prezenta la vaccinare.

Există o zonă de primire în care cetățenii sunt înregistrați, o zonă de așteptare, zona de vaccinare propriu-zisă și o zonă de așteptare post vaccinare, toate cu respectarea distanței sociale.

”Menționăm că în cadrul centrelor profesorii vor avea linii separate de ceilalți cetățeni înscriși pe platforma de vaccinare. Cadrele didactice vor fi imunizate împotriva COVID-19 fie cu vaccinul Phizer-BioNTech, fie cu AstraZeneca, în funcție de vârsta acestora și pe baza deciziei medicilor din centrele de vaccinare.”, potrivit unui comunicat de presă.

Listele cu profesorii care urmează să fie vaccinați au fost întocmite de Inspectoratul Școlar și au fost transmise la centrele de la Romexpo prin intermediul Direcției de Sănătate Publică.

“Am luat toate măsurile pentru ca centrele de vaccinare de la Romexpo să fie pregătite și pentru imunizarea cadrelor didactice. Vaccinarea profesorilor împotriva COVID-19 reprezintă o etapă esențială pentru stoparea răspândirii acestui virus în comunitate și pentru desfășurarea fără sincope și în condiții de siguranță a procesului de învățământ”, a declarat primarul Sectorului 1, Clotilde Armand.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati