Incident grav în Capitală: O femeie și iubitul ei au fost înjunghiați. Polițiștii îl caută pe autor

0
414
Imagini bloc bucuresti sechestrat copil
Foto: Antena3

O femeie și iubitul ei au fost înjunghiați, marți, într-un bloc din Capitală. Polițiștii îl caută pe autor, suspect fiind un fost prieten al femeii, potrivit Digi24 care citează Mediafax.

Poliția Capitalei a primit sesizarea prin 112. Două persoane, o femeie și un bărbat, iubiți, au fost agresați de către un bărbat, indicat ca fost prieten al femeii.

La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Secției 17, precum și echipaj de prim ajutor.

Victimele au fost preluate și transportate la spital pentru îngrijiri medicale.

Surse din cadrul anchetei au declarat că cele două persoane au fost înjunghiate într-un bloc, după care scandalul a ajuns în stradă.

„Cercetările sunt continuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Serviciul Omoruri din Poliția sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la omor. La acest moment sunt efectuate verificări în vederea depistării persoanei indicate ca agresor”, transmite Poliția Capitalei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.