Incidența COVID-19 în Capitală se apropie de pragul de 6 la mia de locuitori

Incidența COVID-19 a crescut, luni, în București. Este o majorare de aproape 8 ori față de prima zi a anului, când indicele era de 0,72 la mia de locuitori.

Rata de incidență cumulată calculată la 14 zile din București a ajuns luni, 17 ianuarie, la 5,67 la mia de locuitori, cu 0,5 la mie mai mare decât duminică, potrivit datelor Direcției de Sănătate Publică a Municipiului București.

Astfel se ajunge foarte aproape de pragul de 6 la mia de locuitori, sub care rata scăzuse în 15 noiembrie 2021. Bucureștiul este oficial, din nou, în scenariul roșu, din 12 ianuarie, când a depășit pragul de 3 la mie.

Incidența cazurilor de COVID-19 a început să crescă prima parte a lunii iulie, când era la 0,03 la mie, și a ajuns la un maximum de 16,54 la mie, în 22 octombrie.

Evoluția din ultima săptămână

  • 17 ianuarie – 5,67؉
  • 16 ianuarie – 5,17؉
  • 15 ianuarie – 4,62 ؉
  • 14 ianuarie -4,1 ؉
  • 13 ianuarie – 3,63 ؉
  • 12 ianuarie – 3,32 ؉
  • 11 ianuarie – 2,97 ؉

Conform datelor existente la nivelul CNCCI la data de 17 ianuarie 2022, ora 10.00, în intervalul de 24 de ore, au fost înregistrate 8.118 cazuri de persoane pozitive cu SARS-COV-2. De asemenea, au fost raportate 17 decese.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati