Indemnizația pentru veterani şi văduve s-a majorat în 2024

Începând cu luna ianuarie 2024, indemnizațiile pentru invalizi, veterani și văduve de război au fost majorate.

Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea care prevede majorarea indemnizației pentru invalizi, veterani și văduve de război, în luna noiembrie a anului trecut.

Astfel, începând din acest an, suma a crescut cu aproximativ 13,8%.

Scopul actului normativ îl reprezintă acordarea acestei noi indemnizaţii de gratitudine, care reprezintă modalitatea prin care statul român îşi exprimă recunoştinţa, respectul şi admiraţia faţă de cei care şi-au pus viaţa în slujba ţării, precum şi o reparaţie morală şi materială care să contribuie la asigurarea unui venit decent invalizilor, veteranilor şi văduvelor de război.

Ajutorul financiar este neimpozabil și reprezintă 50% din câștigul salarial mediu brut pe țară, care în acest moment este, potrivit INS, de 7000 de lei.

Practic, în prezent, indemnizația are valoarea de 3.500 de lei, iar cei care pot beneficia de această suma sunt veteranii de război, precum și văduvele acestora, dar și invalizii.

”Invalizilor de război, veteranilor de război şi văduvelor de război li se acordă, lunar, o indemnizaţie de gratitudine, neimpozabilă, în valoare de 50% din câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat aferent anului pentru care se face plata”, se arată în legea promulgată de către şeful statului.

Veteranii de război beneficiază de indemnizație și de sporul lunar, proporțional cu timpul cât au luptat în război și de rentă, în cazul în care au fost decorați, potrivit legii.

De asemenea, văduvele veteranilor de război beneficiază de aceleași drepturi, dacă nu s-au recăsătorit, notează legislatie.just.ro.

Acte necesare pentru obținerea indemnizației

  • Cerere pentru indemnizaţie de văduvă de veteran de război
  • Dovadă că soțul avea calitatea de veteran de război la data decesului
  • Legitimația veteranului de război decedat
  • Talonul de pensie al veteranului (indemnizație)
  • Talonul de pensie al văduvei
  • Certificatul de deces al veteranului
  • Certificat de naștere
  • Certificat de căsătorie
  • Act de identitate
  • Declarație pe proprie răspundere a văduvei, că nu s-a recăsătorit.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati