Industria moto spune că Guvernul pune în pericol vânzările de motociclete în 2024

0
264

În contextul recentelor modificări propuse de Guvern pentru programul Rabla în 2024, reducerea substanțială a subvențiilor și înăsprirea condițiilor de eligibilitate vor scădea vânzările de motociclete noi cu până la 50%, avertizează ATH Moto, unul dintre principalii retaileri de pe piață, potrivit unui comunicat de presă, citat de economedia.ro.

Scăderea valorii tichetelor RABLA este pusă în contextul deficitului bugetar al României și al noilor măsuri luate de Guvern pentru reducerea acestui indicator.

„Suntem profund îngrijorați de efectele pe termen lung pe care aceste schimbări le vor avea asupra industriei noastre. Reducerea subvențiilor va limita accesul cumpărătorilor la motociclete noi și eficiente din punct de vedere al emisiilor, inclusiv electrice, contrar obiectivelor programului RABLA de a susține un mediu mai curat.” afirmă Sebastian Ivan, directorul de marketing al ATH Moto.

Potrivit reprezentanților ATH Moto, scăderea pieței motocicletelor și mai ales amânarea adoptării de vehicule „verzi” ar putea avea un impact semnificativ asupra mobilității urbane și totodată asupra obiectivul de reducerii a poluării în marile aglomerări urbane ale României. Motocicletele sunt adesea considerate o alternativă eficientă și rapidă la traficul urban dens, oferind o soluție de deplasare mai agilă comparativ cu autovehiculele. Reducerea accesului la motociclete noi și eficiente ar putea limita această opțiune de mobilitate, crescând dependența de autovehiculele tradiționale. În consecință, vom asista în continuare la creșterea congestionării traficului, creșterea timpilor de deplasare și la un impact negativ asupra calității aerului urban.

În comunicatul de presă se arată că această preocupare este împărtășită de importatorii și producătorii de vehicule, care se confruntă cu riscul de faliment din cauza stocurilor pregătite pentru 2024, care acum pot rămâne nevândute din cauza unei eventuale creșteri exponențiale a importului de vehicule second hand.

ATH Moto comercializează motociclete și scutere, atât pe combustibil conventional, cât și electrice, precum și biciclete sau vehicule pentru petrecerea timpului liber. Este dealer oficial pentru branduri precum KTM, Husqvarna, CFMOTO și GASGAS și deține o cotă de piață de aproape 20%.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.