Influencerul Mircea Bravo, implicat într-un accident rutier. A lovit cu mașina un stâlp de electricitate

Cunoscutul vlogger şi comediant Mircea Popa, alias Mircea Bravo, a intrat cu maşina într-un stâlp, luni dimineaţă, în localitatea bihoreană Roşia, iar în urma accidentului rutier o pasageră din autoturism a fost rănită uşor şi a ajuns la spital, notează Agerpres.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Bihor, comisar-şef Alina Fărcuţa, evenimentul a fost semnalat printr-un apel la 112, la ora 9,23, iar la faţa locului s-a deplasat un echipaj al Biroului Rutier Beiuş.

„Poliţiştii Biroului Rutier din cadrul Poliţiei Municipiului Beiuş au fost sesizaţi, în urma unui apel primit de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bihor prin SNUAU 112, că, pe drumul judeţean 764, în localitatea Roşia, judeţul Bihor, s-a produs un accident rutier. Din primele investigaţii efectuate de către poliţiştii rutieri din Beiuş, s-a constatat că, în evenimentul rutier a fost implicat un singur autoturism, al cărui conducător, în împrejurări ce urmează a fi stabilite din cercetări, ar fi pierdut controlul asupra direcţiei, ar fi pătruns pe sensul opus de circulaţie şi ar fi lovit un stâlp de susţinere a reţelei electrice”, a informat reprezentantul IPJ Bihor.

În urma accidentului rutier, o femeie, pasageră în autoturism, ar fi suferit leziuni, aparent uşoare, pentru îngrijirea cărora a fost transportată la spital.

În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest şi a testării preliminare de drog, rezultatele au fost negative.

Poliţiştii Biroului Rutier Beiuş efectuează cercetarea la faţa locului pentru stabilirea cauzei şi împrejurările producerii accidentului rutier, traficul nefiind afectat.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati