InfoCons: Crenvurști de porc cu până la 11 E-uri și doar 10 % carne de porc

Carnea de porc se află în proporţie de 10% – 93% în compoziţia crenvurştilor de porc, potrivit un studiu realizat de InfoCons, pe baza etichetelor produselor de pe piața din România.

„În total au fost analizate 19 produse. Ca urmare a centralizării şi analizării informaţiilor ce se regăsesc pe etichetele produselor au rezultat: procentul de carne de porc este cuprins între 10 şi 93% din compoziţia produsului”, se menţionează într-un comunicat de presă.

Conform sursei citate, există şi produse care sunt comercializate sub denumirea „Crenvurşti carne de porc”, însă primul ingredient din listă este carnea de pui. Carnea de porc se află pe a patra poziţie în lista ingredientelor.

Din punct de vedere al altor ingrediente regăsite în compoziţie, 57,89% au apă, fiind şi cel de-al doilea ingredient, iar 31,57% au sarea ca fiind al treilea ingredient.

Totodată, ingredientele de pe etichetă se află în ordine descrescătoare, primul fiind în cantitatea cea mai mare, iar ultimul în cantitatea cea mai mică.

Din punct de vedere al aditivilor alimentari regăsiţi în crenvurştii de porc: 100% din produse au în compoziţie E-uri (aditivi alimentari), iar numărul de aditivi alimentari variază între 2 şi 11.

Aplicaţia InfoCons afişează numericul de aditivi alimentari, cantitatea de zahăr, cea de sare şi numărul de calorii din produsele scanate.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati