Inițiativă USR pentru eliberarea mai rapidă a drumurilor de mașinile abandonate

Senatorul USR Nicu Fălcoi a depus la Parlament o inițativă legislativă prin care cere eliberarea mai rapidă a drumurilor și parcărilor publice de mașinile abandonate de proprietarii lor.

Astfel, perioada în care vehiculele pot rămâne neutilizate în parcările publice va fi scurtată de la 1 an la 6 luni, în timp ce definiția termenului ”vehicule fără stăpân” va fi modificată pentru a include și acele vehicule înmatriculate în străinătate, care nu puteau fi ridicate, din simplul motiv că nu au numere de înmatriculate românești.

Conform initiativei senatorului Nicu Fălcoi, un vehicul va fi considerat abandonat dacă a fost lăsat pe drumuri/parcări publice mai mult de 6 luni fără ITP și asigurare RCA în vigoare iar proprietarul nu a plătit impozitul aferent.

Inițiativa prevede obligația autorităților să înmâneze sau, în cazuri excepționale, să afișeze la adresa de domiciliu a proprietarului somația de plată, în timp ce proprietarul are la dispoziție 5 zile de la primirea somației pentru a depune dovada achitării taxelor auto, amenzile și dovada efectuării ITP-ului de către proprietar/deținător legal.

”Nu mai putem sta cu mii și mii de mașini abandonate pe drumurile publice. Dincolo de aspectele de ordin estetic, vehiculele abandonate cresc riscul accidentelor rutiere și sunt adevărate focare de infecție” spune senatorul USR Nicu Fălcoi.

Doar în București se află aproximativ 3 000 de mașini abandonate identificate, dar încă neridicate de autorități. Și în Brașov, conform autorităților locale, există aproximativ 300 de autovehicule abandonate încă neridicate, iar în Galați, doar anul acesta, printr-un acord făcut între Poliția Locală și Primărie au început să se ridice vehiculele abandonate pe domeniul public al statului.

Inițiatorul mai spune că, dat fiind numărul mare de etape pe care autoritățile sunt obligate să le parcurgă, se ajunge ca ridicarea unui singur vehicul să dureze până la 4 luni.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati