Lagardere Travel Retail continuă să își consolideze poziția pe piața locală prin investiții cumulate record de peste 11 milioane de Euro în 2024, de 5 ori mai mari decât în 2023.
- Magazinele Inmedio au reprezentat și în 2023 principalul motor de creștere pentru companie în urma extinderii cu 20 de magazine. Anul trecut, Lagardere Travel Retail a înregistrat un număr total de 40 milioane de tranzacții în rețeaua sa de peste 300 de magazine.
În 2024, din totalul celor 35 de noi deschideri programate de Lagardere Travel Retail, 15 vor fi magazine Inmedio noi. Dintre acestea, trei unități s-au deschis deja în galeriile Kaufland din Zalău, Vișeul de Sus și Constanța, alte două magazine urmând să fie inaugurate o data cu deschiderea Arges Mall în cursul lunii aprilie.
De asemenea, Lagardere Travel Retail a deschis la finalul anului trecut un flagship Inmedio store în centrul comercial Promenada Mall din București, un punct de referință pentru întreaga rețea.
Gândit să apropie cât mai mult generația Z de brand-ul Inmedio, noua unitate a introdus noi concepte de produse preferate de tineri, precum produse din universul Manga, figurine Funko Pop, o selecție de cărți destinate adolescenților, băuturi răcoritoare de nișă, cea mai mare selecție de colecții de stickere din Romania sau produse personalizate realizate de Federația Română de Fotbal pentru fanii echipei naționale.
Mai mult, Inmedio din Promenada Mall are cel mai mare spațiu dedicat publicațiilor de presă internațională din România.
Prin noile deschideri programate anul acesta, Lagardere Travel Retail va depăși 320 de magazine la nivelul întregii țări.
Cele mai multe magazine ale companiei multi-brand se regăsesc în centre comerciale (modern retail), urmate de cele situate în centrele de afaceri, aeroporturi, gări și spitale. În 2023, Lagardere Travel Retail a înregistrat 40 milioane de tranzacții în rețeaua extinsă de magazine din România
Una dintre cele două divizii ale Grupului Lagardère, Lagardère Travel Retail este prezent la nivel global în industria de retail destinat călătorilor, cu cea mai îndelungată experiență în satisfacerea nevoilor călătorilor și partenerilor, prin toate cele 3 linii de business: Travel Essentials, Duty Free & Fashion și Foodservice.
Lagardère Travel Retail operează peste 5.120 de magazine în aeroporturi, gări și alte platforme, în 42 de țări, și a generat vânzări de 6,6 miliarde de euro în 2023.