INS: 557.319 de sosiri ale turiştilor în Capitală, în primele patru luni din 2026

Numărul de sosiri ale turiştilor în Bucureşti a fost, în primele patru luni din 2026, de 557.319, cel mai mare număr de sosiri fiind înregistrat în martie, respectiv 155.794, iar cel mai mic în ianuarie – 124.020, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică.

Potrivit INS, cele mai multe sosiri, respectiv 463.122 (83% din total), au fost consemnate în hoteluri, urmate de apartamente şi camere de închiriat, cu 77.511 sosiri (14% din total).

În ceea ce priveşte înnoptările, numărul acestora a fost, în perioada ianuarie-aprilie 2026, de 1.146.632, cele mai multe fiind în luna martie 316.692 şi cele mai puţine în ianuarie – 246.476.

Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare a variat în perioada menţionată între 35,6%, în ianuarie, şi 42,6%, în martie.

Conform INS, la nivel naţional, în structurile de primire turistică (inclusiv apartamente şi camere de închiriat) din România au fost înregistrate 3,166 milioane sosiri turişti, în primele patru luni ale acestui an, în timp ce numărul de înnoptări a fost de 5,969 milioane. AGERPRES

Proiectul jurnalistic newsbucuresti.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati