Înscrierile în cadrul programului Casa Verde Fotovoltaice, SUSPENDATE din cauza unor probleme tehnice

Administraţia Fondului pentru Mediu anunţă, miercuri, suspendarea accesului în aplicaţia informatică dedicată Programului Casa Verde Fotovoltaice, după ce s-au înregistrat probleme în funcţionarea acesteia.

”Având în vedere problemele de natură tehnică ale aplicaţiei informatice aferente Programului Casa Verde Fotovoltaice, înscrierile persoanelor fizice de către instalatori, programate iniţial pentru astăzi, 22 decembrie 2021, ora 10.00 vor fi suspendate pentru remedierea problemelor de funcţionare ale sistemului informatic”, a transmis, miercuri, AFM, într-un comunicat de presă.

Sursa citată a precizat că dosarele depuse în aplicaţie vor fi anulate.

”Înscrierile vor fi reluate după rezolvarea deficienţelor aplicaţiei informatice, la o dată care va fi stabilită şi comunicată ulterior”, au transmis oficialii AFM.

Programul Casa Verde Fotovoltaice a debutat, miercuri, de la ora 10.00, dar aplicaţia a funcţionat cu intermitenţe, lucru semnalat de mai multe persoane.

Bugetul disponibil depăşeşte 263 milioane de lei, iar aplicaţia va permite înscrierea în limita a 150% din valoarea alocată fiecărei regiuni.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati