Insecte, igrasie, rugină şi mucegai pe pereţi, într-o grădiniţă privată din Bucureşti

Gândaci care mişună prin bucătărie, medicamente expirate şi paturi rupte. Aşa erau primiţi zeci de copii la o grădiniţă privată din Bucureşti, pentru care părinţii plăteau în jur de 1200 de lei pe lună. Unitatea a fost controlată de inpectorii de la Protecţia Consumatorului şi ar putea fi închisă defitnitiv.

Insecte, igrasie, rugină şi mucegai pe pereţi. Asta au găsit inspectorii ANPC care au călcat pragul acestei grădiniţe private. Băncile erau rupte, iar scaunele aveau şuruburile ieşite, astfel că cei mici se puteau lovi în sălile de clasă. În dulapuri, erau cutii cu medicamente expirate şi pungi cu mâncare fără date de expirare sau identificare. Părinţii au fost chemaţi imediat să îşi ia copiii acasă.

Tarifele erau la jumătate sau chiar mai mici decât preţurile din piaţă

„Banuiesc ca sunt conditii improprii. Într-un an au adus aici un profesor de engleza care nu era verificat, era nebun, avea probleme, s-a inchis cu copiii in clasa. S-au speriat toti, au chemat politia”, spune o vecină. În curte, un copac uscat se sprijină pe faţada clădirii si s ar putea prădusi oricand. Pe Internet, însă, locul pare primitor iar fotografiile de pe paginile de socializare prezintă toate activităţile de la afterschool şi grădiniţă. Realitatea este însă alta.

Părea cel puţin o locaţie improvizată. Oprire temporară a prestarilor de servicii şi s-a făcut o propunere de închidere definitiva a acestui spatiu pana la emiterea acestei decizii, desigur, locatia este inchisa”, a declarat Sebastian Hotca, preşedinte ANPC. Propietarii au fost amendaţi cu 25 de mii de lei. Echipa Observator a încercat să obţină şi un punct de vedere oficial din partea clubului şcolar. „Nu stiu ce sa spun in momentul asta. Îl sun pe avocat si ii dau numărul dumneavoastra sa va apeleze”, a fost reacţia directorului. Această gradinita nu se afla pe lista de unitati acreditate de ministerul educatiei si nici nu detine autorizatie din partea insperctoratului pentru situatii de urgenta. Cu toate acestea, parintii platesc pe luna 1200 de lei pentru programul prelungit sau 800 de lei pentru programul de la afterschool.

De altfel, aşa au fost convinşi cei mai mulţi părinţi să îi aducă aici pe copii. Cu tarife la jumătate sau chiar mai mici decât preţurile din piaţă. „Daca nu face parte din reteaua unitatilor de invatamant autorizate sau acreditate, recomandarea mea ca parinte, ca reprezentant al ministerului educatiei, este de a nu merge cu copilul in astfel de institutii”, a declarat Florin Lixandru, secretar de stat MEN. Părinții pot verifica informația direct pe site-ul ARACIP.

sursa: observatornews.ro

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati