Inspecţia Muncii a aplicat amenzi de peste 6 milioane de lei în urma controalelor din perioada 22-26 iunie

Inspecţia Muncii a aplicat amenzi în valoare de peste 6 milioane de lei în urma controalelor efectuate în perioada 22-26 iunie 2026, la nivel naţional, în domeniile relaţiilor de muncă şi securităţii şi sănătăţii în muncă, potrivit unui comunicat remis, joi, AGERPRES.

„În această săptămână, au fost realizate 1.755 de controale la nivel naţional în domeniile Relaţiilor de Muncă (RM) şi Securităţii şi Sănătăţii în Muncă (SSM). Deşi cifrele indică o uşoară temperare faţă de valorile alarmante din intervalul 15-19 iunie, amploarea neregulilor rămâne ridicată: au fost aplicate 1.134 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 324 de amenzi în valoare totală de 6.030.009 lei şi 810 avertismente. Pentru a asigura conformarea imediată, au fost dispuse 2.436 de măsuri cu termene ferme de implementare”, se menţionează în comunicat.

În domeniul Relaţiilor de Muncă, din cele 1.111 controale efectuate, inspectorii au aplicat 458 de sancţiuni, respectiv 227 de amenzi în valoare de 5.475.500 lei şi 231 de avertismente, fiind dispuse 1.663 de măsuri de remediere.

În perioada analizată, inspectorii au identificat 218 persoane care desfăşurau muncă nedeclarată. De asemenea, cele mai frecvente abateri au vizat încălcarea prevederilor privind timpul de muncă şi timpul de odihnă, precum şi neîndeplinirea măsurilor dispuse anterior.

În domeniul Securităţii şi Sănătăţii în Muncă, din 644 de controale au rezultat 676 de sancţiuni, dintre care 97 de amenzi în valoare totală de 554.509 lei şi 579 de avertismente. Totodată, inspectorii au dispus 773 de măsuri de remediere.

Din cauza riscurilor iminente de accidentare, a fost dispusă oprirea din funcţiune a şase echipamente de muncă.

Potrivit comunicatului, principalele deficienţe constatate au vizat utilizarea echipamentelor fără autorizare ISCIR, instruirea deficitară a angajaţilor, lipsa controalelor medicale şi neamenajarea locurilor de muncă în conformitate cu normele de prevenire şi protecţie.

„Misiunea noastră nu se rezumă la simple acţiuni sezoniere, ci urmăreşte o monitorizare continuă şi riguroasă a pieţei muncii. Rezultatele din teren ne arată că, din păcate, încă există angajatori care ignoră riscurile sau aleg să eludeze legea prin utilizarea muncii nedeclarate. Inspecţia Muncii continuă acţiunile de verificare cu aceeaşi fermitate, pentru a asigura respectarea drepturilor angajaţilor şi un mediu de lucru sigur”, a declarat Mihai-Nicolae Ucă, inspector general de stat adjunct al Inspecţiei Muncii, citat în comunicat.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic newsbucuresti.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati