Inspecţia Muncii, controale pentru verificarea respectării prevederilor legale privind comercializarea articolelor pirotehnice

Inspecţia Muncii derulează o acţiune naţională de control pentru verificarea modului în care se respectă prevederile legale la comercializarea articolelor pirotehnice, motivată, potrivit inspectorului general de stat Dantes Nicolae Bratu, de evenimentele grave petrecute în anii anteriori, în ţară şi în străinătate, soldate cu explozii şi incendii de mari proporţii la depozite de articole pirotehnice.

Conform unui comunicat remis, luni, AGERPRES, acţiunea de control, care a început pe 5 decembrie 2022 şi se va derula până pe 6 ianuarie 2023, are ca obiective identificarea şi verificarea agenţilor economici care desfăşoară activităţi de deţinere, transport, manipulare, depozitare şi comercializare a articolelor pirotehnice privind respectarea prevederilor legale în vigoare.

„Această acţiune este motivată de evenimente grave petrecute în anii anteriori, în ţară şi în străinătate, soldate cu explozii şi incendii de mari proporţii la depozite de articole pirotehnice, care au provocat pagube materiale şi, uneori, chiar victime, repercusiunile făcându-se resimţite pe o suprafaţă considerabilă în jurul acestor depozite. Un alt motiv care stă la baza desfăşurării acestei acţiuni este faptul că, în perioada sărbătorilor, se înregistrează cazuri frecvente de vătămări corporale produse de utilizarea articolelor pirotehnice de către copii cu vârsta sub 18 ani. Astfel, se impune efectuarea de controale la comercianţii şi deţinătorii unor astfel de articole, pentru a se verifica respectarea legislaţiei specifice în domeniu. Pentru toate neconformităţile constatate cu ocazia controalelor, se vor dispune măsuri cu termene precise de remediere şi, în funcţie de gradul de pericol social al faptei, se vor aplica sancţiuni, de la avertismente până la sistarea activităţii, conform prevederilor Legii nr. 126/1995, modificată şi completată”, a declarat Dantes Nicolae Bratu.

Inspectorii de muncă vor efectua controale la toţi deţinătorii de astfel de articole, pentru a verifica dacă: aceştia sunt autorizaţi conform legii de către Inspectoratul Teritorial de Muncă şi Inspectoratul Judeţean de Poliţie, respectiv Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti; au angajat personal autorizat ca pirotehnicieni; mişcarea articolelor pirotehnice, respectiv intrarea şi ieşirea acestora se face în baza documentelor prevăzute de lege; transportul articolelor respective se face conform prevederilor legale; depozitarea acestora este conformă; dacă nu sunt depăşite cantităţile aprobate pentru a fi depozitate; articolele sunt etichetate conform legii şi au aplicate instrucţiuni de utilizare în limba română.

Inspecţia Muncii mai informează că, în perioada 4-29 noiembrie 2022, prin inspectoratele teritoriale de muncă, a desfăşurat acţiuni de control în urma cărora s-au aplicat amenzi în valoare de 9,593 milioane lei pentru nerespectarea prevederilor legale în domeniul relaţiilor de muncă şi al securităţii şi sănătăţii în muncă. Au fost aplicate 4.262 avertismente şi au fost dispuse 12.483 măsuri de remediere a neconformităţilor constatate.

În luna noiembrie, au fost identificate 500 persoane desfăşurând muncă nedeclarată. Dintre acestea, 374 nu aveau întocmit contract individual de muncă, 89 nu aveau contract individual de muncă transmis în Revisal, 7 persoane prestau activitate având contractul de muncă suspendat, iar 30 persoane prestau activitate în afara programului de lucru din contractul part-time.

sursa: Agerpres

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati