Inspectoratul școlar Județean Ilfov lansează proiectul ”Din nou la școală” pentru cei care au abandonat învățământul obligatoriu

Inspectoratul școlar Județean Ilfov în parteneriat cu Asociația Sfântul Stelian implementează proiectul DIN NOU LA ȘCOALĂ, proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020.

Prin intermediul proiectului se urmărește reducerea abandonului școlar timpuriu și promovarea accesului egal la educație prin programe de tip ”A doua șansă” servicii de consiliere și orientare pe tot parcursul vieții pentru cei care au abandonat învățământul obligatoriu (nu au finalizat acest nivel de studii și care au depăşit cu cel puţin 4 ani vârsta de şcolarizare corespunzătoare clasei).

În cadrul acestui proiect se pot înscrie persoane cu vârsta cuprinsă între 12 și 64 ani. Prin înscrierea în program, participanții vor beneficia de:
– 1 subvenție în valoare de 1500 lei pentru fiecare membru care a finalizat un nivel de studiu;
– 1 pachet de rechizite în valoare de 59.50 lei pentru fiecare membru;
– 1 pachet igienico-sanitar în valoare de 77.35 lei pentru fiecare membru care participă la un nivel de studiu și/sau stagii de practică în cadrul programului.

Cursurile se organizează în orașul Voluntari, la sediul uneia dintre școlile gimnaziale din localitate. Programul de studiu este flexibil, existând posibilitatea efectuării orelor în a doua parte a zilei sau chiar în weekend, pentru ca beneficiarii să poată participa la ore chiar dacă dețin un loc de muncă. Cursurile se pot organiza și în sistem online dacă restricțiile de distanțare și mobilitate o impun.

Obținerea diplomei de absolvire a învățământului obligatoriu după finalizarea nivelurilor de studiu.

Absolvenții programului au dreptul la continuarea studiilor.

Persoanele interesate sunt invitate la sediul Direcției de Asistență Educațională Voluntari (str. Bucegi nr. 59) sau la sediul Direcției de Asistență Socială Voluntari (str. Cireșului nr. 12) pentru depunerea dosarului.

Dosarul trebuie să conțină:
– Copie carte de identitate;
– Certificat de naștere;
– Certificat de căsătorie (unde este cazul);
– Adeverință de la ultima școală absolvită sau declarație pe propria răspundere dacă nu s-a absolvit nicio clasă;
– Cerere de înscriere (se completează la sediu cu sprijinul personalului din cadrul instituției).

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati