Peste 200 de inspectori ai Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală au verificat, luni, 203 operatori economici din complexul comercial Dragonul Roşu.
Au fost aplicate 312 sancţiuni contravenţionale în cuantum de 1,55 milioane de lei, în principal pentru neevidenţierea în contabilitate a operaţiunilor economico-financiare efectuate şi nerespectarea prevederilor legale referitoare la întocmirea şi utilizarea documentelor justificative.
Clienţii centrelor angro sunt atenționați să se asigure că primesc toate actele prevăzute de lege (facturi, chitanţe, documente de însoţire etc) pentru toate mărfurile cumpărate, deoarece monitorizarea şi controlul antifraudă vizează inclusiv traseul ulterior al bunurilor provenite din aceste centre comerciale, fiind verificate toate etapele ciclului de comercializare, până la vânzarea către consumatorul final.