Magistrații Curții de Apel București au respins cererea de revizuire a deciziei prin care s-a stabilit că toate companiile municipale au fost înființate ilegal, a transmis într-o postare pe facebook a Roxana Wring, președinta USR București
De asemenea, Roxana Wring susține că în cazul în care aceste companii ar fi desființate de către PMB, Gabriela Firea ar recunoaște că au fost înființate ilegal.
„USR București a obținut încă o victorie în instanță în dosarele privind înființarea companiilor municipale. Ieri, Curtea de Apel București a respins cererea de revizuire a deciziei prin care s-a stabilit că toate companiile municipale au fost înființate cu încălcarea legii.
În luna noiembrie a anului trecut, instanța a constatat că aceste companii au fost înființate cu încălcarea legii pentru că hotărârile de Consiliu au fost votate cu majoritate simplă (50% plus 1 din voturile consilierilor municipali), în loc să fie luate cu majoritate de două treimi, așa cum ar fi trebuit. De asemenea, judecătorii au constatat și simulacrul de asociere cu SC Service Ciclop SA, considerând că această asociere este doar una de fațadă și că, tocmai din acest motiv, nu respectă exigențele legale.
În ciuda faptului că decizia a fost definitivă, Gabriela Firea a căutat diverse artificii juridice în speranța că ar putea anula această decizie. Rând pe rând însă, tentativele sale sunt infirmate de către judecători, ceea ce confirmă practic corectitudinea soluției date în noiembrie anul trecut.
Gabriela Firea a tot sperat să găsească o soluție juridică pentru a nu desființa companiile. Pentru că dacă le-ar desființa, ar recunoaște de fapt că a greșit de la bun început. Și dacă a greșit, atunci ar trebui să răspundă pentru cele 600 de milioane de euro cât a costat această eroare. Nu setea de dreptate o macină pe Gabriela Firea, ci teama că, mai devreme sau mai târziu, va trebui să vină cu bani de-acasă pentru a acoperi această pierdere colosală pe care a produs-o municipalității.”, a transmis Roxana Wring pe facebook.