Institutul „Marius Nasta” este plin și nu mai face internări pentru pacienții cu COVID-19

Institutul de Pneumoftiziologie Marius Nasta din București a anunțat că nu mai dispune de locuri pentru internarea pacienților cu COVID-19. În spital sunt în prezent internați 50 de pacienți confirmați și 3 suspecți, scrie antena3.ro.

Conducerea Institutului de Pneumoftiziologie Marius Nasta din București a anunțat sâmbătă că nu mai internează pacienți cu COVID-19.

„În prezent Institutul de Pneumoftiziologie Marius Nasta nu mai are locuri libere pentru pacienții COVID pozitiv. Avem acum internați un număr de 50 pacienți confirmați și 3 suspecți. Menționăm că în schema Institutului Marius Nasta sunt avizate pentru funcționarea provizorie pentru pacienții COVID 72 de paturi, din care 10 paturi pentru pacienții suspecți, 13 pentru coinfectie COVID -TB și 49 pentru pacienții COVID pozitiv. Chiar dacă teoretic există 10 locuri la suspecți, în saloane de 2 paturi, ele pot fi ocupate doar de 5 pacienți, deoarece fiecare pacient este internat singur în salon, pentru că siguranța și sănătatea fiecărei persoane este importantă”, a anunțat conducerea Institutului pe pagina de Facebook a instituției.

„De azi nu mai avem niciun loc pentru pacienții Covid confirmați. Mai sunt două locuri la suspecți și câteva locuri pentru alte infecții, este un compartiment special, unde riscurile sunt duble, sunt pacienți care au și infecție cu Covid și cu tuberculoză asociată, este o formă dublă de infecție și contagiune.

Suntem într-o situație pe care nu am mai parcurs-o de când s-a deschis pavilionul Covid. Nu ne așteptam să se întâmple în perioada de relaxare. Ne obligă să tragem un semnal de alarmă, să devenim cât se poate de responsabili!

Acest număr de cazuri în creștere cu ocuparea de locuri în spitale este un lucru critic, poate crea într-o uniate de timp riscul ocupării paturilor din ATI. Evoluția acestor pacienți nu poate fi prevăzută de nimeni, forme aparent ușoare de boală se pot transforma în situații critice.

Din cei 49 pacienți nu sunt pacienți la ATI, opt asimptomatici, nu sunt forte severe, dar ne putem aștepta ca evoluția să meargă către forme severe.

Niciodată nu am ajuns la capacitatea maximă, de 7 – 10 zile numărul a crescut treptat. Suntem în imposibilitatea de a mai răspunde posibilitatea de internare pentru Covid.”, a explicat Managerul spitalului, Beatrice Mahler, la Digi24

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati