Întârzieri pe Aeroportul Otopeni, din cauza ninsorii. Timp de așteptare de peste două ore la mai multe zboruri

Traficul aerian a fost îngreunat, vineri dimineața, din cauza ninsorilor abundente. Pe Aeroportul Otopeni au avut loc întârzieri ale unor zboruri. 

Din cauza ninsorilor abundente traficul aerian a fost îngreunat. Astfel, mai multe curse care ar fi trebuit să decoleze din București au avut întârzieri majore. Asta în ciuda faptului că pe cele două piste ale aeroportului Otopeni s-a intervenit cu zeci de utilaje pentru a le menţine deschise.

Întârzieri de două ore pe Aeroportul Otopeni

Cel puţin două ore vor întârzia avioanele, atât la decolare cât şi la aterizare, potrivit Antena 3.

Personalul aeroportului a transmis că „se iau toate măsurile pentru ca avioanele să decoleze şi să aterizeze în siguranţă”, pentru ca oamenii care se află în aceste avioane să fie în afara oricărui pericol.

“Pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti, traficul aerian se desfăşoară în condiţii de iarnă, dar în parametri normali, conform planului de zbor. Aeronavele aterizează şi decolează în siguranţă.

Nicio cursă nu este anulată din motive meteo şi nu se înregistrează întârzieri, cu excepţia celor generate de necesitatea degivrării aeronavei (la decolare), care se efectuează după îmbarcarea pasagerilor”, se precizează în comunicatul CNAB.

Pistele, platformele şi căile de rulare a aeronavelor sunt deschise şi operaţionale, fiind asigurate condiţiile pentru desfăşurarea operaţiunilor aeriene şi se intervine constant cu utilajele proprii pentru menţinerea suprafeţei de mişcare în condiţii bune de operare, precizează sursa citată.

  • Informaţii în timp real despre situaţia zborurilor pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti pot fi găsite pe pagina de www.bucharestairports.ro .

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti recomandă pasagerilor să îşi ia măsurile necesare pentru a se prezenta în timp la aeroport.

 

 

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati