Violonista Diana Jipa şi pianistul Ştefan Doniga vor susţine o serie de şase concerte care vor fi difuzate, în perioada 28 octombrie – 1 decembrie, pe pagina de Facebook a postului Radio România Muzical, pe cea a Institutului Cultural Român, precum şi pe conturile celor doi artişti.
Proiectul presupune realizarea concertelor în interiorul unui muzeu sau colecţie de artă din România, concentrându-se pe colecţiile de artă românească mai puţin cunoscute publicului larg. Repertoriul muzical inclus în proiect cuprinde creaţii semnate de cei mai importanţi compozitori români ai prezentului: Adrian lorgulescu, Ulpiu Vlad, Felicia Donceanu, Carmen Petra Basacopol, Roman Vlad, Remus Georgescu şi Vlad-Răzvan Baciu. Concertele vor fi precedate de un tur ghidat al spaţiului unde se desfăşoară evenimentul, atât din interiorul cât şi din exteriorul clădirii şi se va concentra pe colecţiile de artă vizuală.
Recitalurile, care vor fi difuzate în fiecare miercuri timp de şase săptămâni, fac parte din proiectul cultural „INTERMERIDIAN”, consacrat creaţiei artistice româneşti şi deschiderii sale către toate categoriile de public. În contextul actual, în care atât participarea la concerte publice de factură clasică, precum şi posibilitatea de vizitare a obiectivelor culturale sunt încă plasate sub o anumită incertitudine, proiectul „INTERMERIDIAN ONLINE” propune o alternativă extrem de accesibilă şi atrăgătoare – dar şi de cel mai înalt nivel artistic şi tehnic – pentru aceste activităţi atât de necesare vieţii şi educaţiei publice.
„Artele sunt meridiane ale sufletului uman care se întrepătrund şi se desfac în fiecare dintre noi ca în poli ai frumuseţii şi sensibilităţii. Ne-am propus să călătorim în acest univers infinit al creaţiei artistice şi să unim meridianele muzicii, artelor plastice şi poeziei cântând în locuri superbe din România, vizitând muzee, castele, ateliere ale artiştilor şi întâlnind oameni minunaţi, dornici să împartă cu noi din bogăţia spiritelor lor. Şi totul ni s-a părut un lucru cu atât mai util cu cât, în aceste zile, lucruri atât de importante pentru viaţa şi educaţia fiecăruia precum prezenţa într-o sală de concert sau vizitarea unui muzeu sunt, din nefericire, aproape inaccesibile”, a spus pianistul Ştefan Doniga.
Repertoriul va fi unul de muzică contemporană românească, cu un conţinut aflat în strânsă legătură (culturală, geografică, istorică) cu obiectivele prezentate şi deosebit de accesibil pentru publicul larg.
Program
1. Miercuri, 28 octombrie 2020 – Muzeul Vieţii Transilvănene, Castelul Kalnoky, Micloşoara, jud. Covasna;
2. Miercuri, 4 noiembrie 2020 – Muzeul Etnografic al Transilvaniei, Cluj;
3. Miercuri, 11 noiembrie 2020 – Colecţia de pictură şi artă monumentală Petru Botezatu (Zalău, Arad, Deva);
4. Miercuri, 18 noiembrie 2020 – Muzeul de Artă Modernă Constanţa (cuprinde Muzeul Nicolae Grigorescu şi Muzeul Ion Jalea);
5. Miercuri, 25 noiembrie 2020 – Colecţia de artă plastică contemporană Nicolae Sofianu (Râmnicu Vâlcea);
6. Marţi, 1 decembrie 2020 – Muzeul George Enescu, Bucureşti.
Calităţile muzicale ale violonistei Diana Jipa au fost recunoscute de la o vârstă fragedă, artista debutând ca solistă la vârsta de numai 10 ani alături de orchestra Filarmonicii din Braşov, devenind la scurt timp după aceea o prezenţă constantă pentru scenele de concert din România, alături de filarmonicile din Iaşi, Ploieşti, Piteşti, Craiova, Râmnicu Vâlcea, Târgovişte, Botoşani, Oradea, precum şi cu Orchestra de Cameră „Unirea” din Focşani, Orchestra Medicilor „Ermil Nichifor”, Cork Fleischmann Symphony Orchestra, susţinând în acelaşi timp concerte şi recitaluri peste hotare, în Grecia, Italia, Cehia, Irlanda, Germania, Rusia, Belgia, Olanda, Coreea de Sud. În anul 2005, a reprezentat România în concertul organizat la Bruxelles cu ocazia semnării Tratatului de Aderare a României şi a Bulgariei la Uniunea Europeană. Diana Jipa a fost prezentă pe scenele unor importante festivaluri muzicale, între care se numără Festivalul Muzicii Româneşti – ediţia a XVI-a, Iaşi, alături de Filarmonica „Moldova” din Iaşi în anul 2012 şi Festivalul Internaţional „George Enescu” – ediţia a XVIII-a, de asemenea alături de orchestra filarmonicii ieşene. Alături de pianistul Ştefan Doniga, Diana Jipa a susţinut, numai în anul 2018, peste 40 de concerte şi recitaluri în cadrul turneelor naţionale „Un secol de muzică românească”, „Orchestra UNIREA leagă oraşele Unirii” şi „Lipatti – compozitorul, înregistrări în premieră” – proiect care a cuprins, de asemenea, şi înregistrarea în Studioul de Concerte Mihail Jora al Societăţii Române de Radiodifuziune a compact discului amintit anterior.
Născut la Galaţi în anul 1979, pianistul Ştefan Doniga a absolvit cursurile Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti în anul 2002, în decursul celor cinci ani de studii beneficiind de îndrumările maeştrilor Constantin Ionescu – Vovu, Viorica Rădoi, Oxana Corjos, Dan Grigore. A cântat alături de artişti importanţi ai scenei muzicale româneşti precum violoncelistul Marin Cazacu, flautistul Ion Bogdan Ştefănescu, violoniştii Florin Croitoru, Diana Jipa, Rafael Butaru şi Ştefan Horvath, sopranele Irina Iordăchescu, Iulia Isaev, Sorina Munteanu. În anul 2000, Ştefan Doniga a reprezentat România la primul Festival Balcanic al Tinerilor Pianişti de la Razgrad, Bulgaria, unde a primit Medalia Festivalului şi a participat, de asemenea, în cadrul a numeroase transmisiuni directe realizate de Radiodifuziunea Română, fiind invitat să realizeze imprimări speciale alături de Orchestra de Cameră Radio. Ştefan Doniga este singurul pianist român care a înregistrat integrala mazurcilor pentru pian de Alexandr Skriabin – o imprimare realizată în concert la Ateneul Român şi difuzată în repetate rânduri, prin intermediul Uniunii Europene de Radio, de către postul muzical de radio german WDR 3.