INTERVIU Bogdan Korbuly (POKA – furnizor aparatură stomatologică): ”Se caută echipamente care prin digitalizare îmbunătățesc randamentul, precizia, productivitatea medicilor” – VIDEO

Bogdan Korbuly, reprezentant POKA, distribuitor de echipamente și consumabile pentru stomatologie și tehnică dentară, a declarat pentru newsbucuresti.ro că pe piața de medicină dentară se caută echipamente care prin intermediul digitalizării îmbunătățesc randamentul, precizia, productivitatea medicilor și a tehnicienilor.

”Eu cred că în primul rând ar trebui să pornim de la misiunea tuturor celor care se află aici, de la producător, la distribuitor sau specialiști și anume îmbunatățirea stării de sănătate a populației, în cazul nostru a sănătății dentare. Rolul rolul nostru ca și distribuitori este să furnizăm niște mijloace și metode pentru specialiști pentru a-și atinge obiectivele.

Și în lumea actuală care este axată foarte mult pe digital încercăm și noi să venim cu echipamente care prin intermediul digitalizării vor îmbunătăți randamentul, precizia, productivitatea medicilor și a tehnicienilor dentari”, a precizat Bogdan Korbuly.

Potrivit sursei citate, în cadrul evenimentului #DENTAROMMEDICA2022, POKA a venit pe piață cu echipamente pentru tehnică dentară digitale, printre care un scanner intraoral.

”Avem microscoape care poți evidenția leziuni incipiente înainte să poată fi observate de pacienți, dar folosite și în tratamentul pacientului, oferind medicului posibilitatea de a face lucrări mult mai precise decât se pot vedea cu ochiul liber”, a completat acesta.

Care sunt ultimele tendințe din acest an?

Bogdan Korbuly precizează că ultimele tendințe pe piața dentară sunt echipamentele care pe linia digitală încearcă să ajute specialistul să facă un tratament care să-i inducă pacientului o stare de bine.

”Statisticile arată că starea de sănătate inclusiv dentară nu este pe cele mai înalte culmi în țara noastră. Noi venim cu echipamente care pe linia digitală încearcă să ajute specialistul să pună un diagnostic corect, să facă un tratament corect dar nu numai. După cum bine știți Organizația Mondială a Sănătății a definit starea de sănătate nu neapărat ca o boală sau o infirmitate ci ca o stare de bine socială, mentală și fizică.

  • Astfel, o albire dentară nu este neapărat un deficit sau o boală dar îi va conferi pacientului o stare de bine. Așa că ne-am axat pe echipamentele moderne, digitale, de înaltă performanță.”, a completat sursa citată.

News Bucuresti a fost partener media în cadrul #DENTAROMMEDICA2022, care a avut loc între 13 – 15 octombrie, în pavilionul B1 al Centrului Expozițional Romexpo.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati