Interzicerea centralelor de apartament în blocurile noi, pe ultima sută de metri în Guvern

Proiectul de Hotărâre de Guvern privind interzicerea montării de centrale de apartament pe gaze în blocurile noi este făcut și va intra în avizare la Guvern până la finalul lunii.

“Despre centralele individuale din blocurile noi, proiectul de HG este în avizare în minister și până la finalul lunii va intra în circuitul de avizare interministerial. Sper sa fie susținut și de Guvern și de celelalte ministere”, a spus ministrul Mediului, Barna Tancosz, într-o conferință de presă, scrie economica.net.

Acesta a mai explicat că interdicția se va aplica doar blocurilor care vor fi construite. Nu vor fi vizate clădirile pentru care dezvoltatorii au obținut deja autorizația de construire, chiar dacă nu a început construcția lor.

Ministrul Mediului a vorbit în repetate rânduri despre intenția de a se interzice prin lege montarea de centrale individuale pe gaze în blocurile noi. În acest sens, alternativa pentru dezvoltatorii imobiliari ar fi montarea de centrale cu gaz, dar de scară sau de bloc, a spus Barna, la Digi 24, în decembrie 2021.

“Centrale doar la comun, la nivel de bloc sau scară și cu eliminarea fumului deasupra, la o înălțime de 40-50 de metri, care practic să ducă noxele cât mai departe de nivelul la care este cetățeanul. Aceasta este soluția peste tot în lume, de aceea vedeți la centrale coșuri foarte înalte. Măsura ar urma să fie aplicată din ianuarie sau cel târziu februarie, anul viitor. Dezvoltatorii nu vor mai putea permite instalarea centralelor proprii în apartamentele din blocurile nou construite”, a spus ministrul Mediului atunci.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati