Investitorii atrag atenția că posibila „taxă de solidaritate” va fi recuperată de la consumatori

„Taxa de solidaritate”, propusă de noul guvern pentru companiile cu cifra de afaceri mai mare de 100 de milioane de euro, ar putea fi recuperată de la consumatori și clienți, atrag atenția investitorii. În plus, efectele ar urma să se vadă în amânarea investițiilor și a angajărilor, mai spun economiștii.

Camera de Comerț americană în România a transmis, într-un comunicat, îngrijorarea cu privire la intenția coaliției de guvernare de a crește povara fiscală pentru companiile mari, într-un moment în care climatul investițional și de afaceri este deja grevat de multiple crize.

O reacție a venit și din partea Consiliului Investitorilor Străini, care consideră că introducerea taxei de solidaritate ar frâna creşterea economică, scrie Digi24.

”Această taxa va fi recuperată de la consumatori sau de la clienți”

„Orice taxă, ca orice alt cost, nu poate fi recuperată decât din prețul de vânzare al produselor fabricate și comercializate. Prin urmare, logic, această taxa va fi recuperată de la consumatori sau de la clienți, depinde de relația de business pe care aceste companii le au cu clienții lor.

De ce trebuie să fie solidare doar 300 de entități? De ce să nu fie toate? Apoi, se pune întrebarea: solidari cu cine?

Din moment ce plătesc la buget cele mai mari sume, nu văd de ce aceste companii ar trebui să plătească o sumă în plus”, este de părere consultantul fiscal Dan Schwartz.

El a explicat că orice astfel de impunere suplimentară limitează capacitatea investițională a companiilor, care sunt principalii angajatori din companie.

„Ne putem aștepta la orice fel de reacții negative”, a avertizat el.

„Sumele care vor fi prelevate, dacă taxa va fi adoptată, vor fi semnificative. Aceste companii plătesc impozit pe profit, taxa pe valoare adăugată, impozite, contribuții sociale, taxe locale, iar pentru ele ar fi o creștere a poverii fiscale, nejustificată.

”Angajările vor trebui amânate pentru nu se știe când”

Ar fi mult mai simplu că autoritățile fiscale să colecteze impozite și taxe la nivelul cel puțin mediu din Uniunea Europeană”, a spus consultantul.

El a adăugat că o astfel de taxă va avea efecte asupra investițiilor și a noilor locuri de muncă.

„Atâta vreme cât dezvoltarea lor e afectată de această nouă suprataxare, e sigur că investițiile nu vor fi la nivelul planificat, iar angajările vor trebui amânate pentru nu se știe când”, a adăugat Dan Schwartz.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati