Ioana Mihăilă: Bonurile de masă pentru cei care se imunizează anti-COVID se vor da din luna septembrie

Ministrul sănătăţii, Ioana Mihăilă, a anunţat că doar cei care se vaccinează cu schemă completă vor primi tichetele de masă în valoare de 100 de lei, informează EuropaFM.

Bonurile de masă pentru cei care se vaccinează cu serul împotriva covid 19 ar putea fi eliberate din luna septembrie, a declarat ministrul Sănătății.

Ioana Mihăilă spune că doar cei care se vaccinează complet primesc tichetul de 100 de lei.

Cel mai probabil, spune ministrul Sănătății, cei vaccinați vor primi tichetele chiar de la centrele de imunizare, după ce au făcut schema completă.

Ordinul privind testarea obligatorie din bani proprii, pentru depistarea SARS COV-2, a angajaților din Sănătate care refuză vaccinarea s-a anulat

În același timp, ministrul Sănătății confirmă informația conform căreia a renunțat la emiterea ordinului privind testarea obligatorie, periodică, din bani proprii, la SARS COV-2, a angajaților din Sănătate care refuză vaccinarea.

Ioana Mihăilă a explicat că e mai bine ca o astfel de obligație să fie dezbătură în Parlament. Ministerul a realizat deja un proiect de lege.

 

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati