Iohannis: Am decis împreună cu președintele Poloniei să organizăm la București un Summit al statelor NATO în format B9

Klaus Iohannis a anunțat, marți, în cadrul conferinței de presă susținute împreună cu președintele Poloniei, Andrzej Duda, la Palatul Cotroceni, că au decis să organizeze la București un Summit al statelor membre NATO în Format B9, cu două săptămâni înainte de întrunirea aliaților din luna iulie a acestui an.

„Pentru pregătirea Summitului NATO care va avea loc în luna iulie la Madrid am decis astăzi, împreună cu Președintele Duda, să organizăm la București un Summit al Formatului B9 pe care îl voi găzdui aici la Cotroceni. Ne vom reuni astfel cu două săptămâni înainte de Summitul aliat pentru a ne coordona pozițiile în ceea ce privește consolidarea substanțială a Flancului Estic”, a declarat Klaus Iohannis.

Șeful statului a mai spus că a „convenit cu Președintele Duda ca România și Polonia să-și intensifice cooperarea deosebit de substanțială pe linie de securitate”.

„I-am mulțumit Președintelui Duda pentru contribuția Poloniei la structurile NATO de pe teritoriul României, inclusiv cu militari polonezi pe teren, prezenți încă din 2017, și l-am asigurat că România va continua contribuția sa la Grupul de Luptă NATO și la celelalte structuri aliate aflate pe teritoriul polonez.

Avem nevoie, urgent, de o consolidare consistentă și echilibrată a Flancului Estic, de o Prezență Înaintată unitară și întărită. Este necesară o prezență militară sporită aliată în țara noastră și în regiunea Mării Negre, ca răspuns cu caracter strict defensiv la agresiunea Rusiei.

Un exemplu clar și necesar în acest sens îl reprezintă crearea cât mai rapidă a unui Grup de Luptă NATO în România.

Trebuie să luăm măsuri imediate, cu efecte pe termen lung și voi susține acest lucru și la Summitul NATO care va avea loc acum, joi, la Bruxelles.

Dorim, împreună cu Polonia, reafirmarea clară a sarcinii prioritare fundamentale a NATO – apărarea colectivă. Vizita Președintelui Biden în Europa și participarea sa la Summitul aliat de peste două zile transmite, o dată în plus, un mesaj puternic al unității și solidarității aliate, dar și al susținerii Statelor Unite ale Americii pentru securitatea noastră. Împreună cu Președintele Duda am abordat și prioritățile noastre comune în relația transatlantică, în special în actualul context”, a afirmat Iohannis.

Klaus Iohannis l-a primit, marți, pe președintele Poloniei la Palatul Cotroceni. Preşedintele Poloniei, Andrzej Duda, a efectuat o vizită la Bucureşti. Cei doi şefi de stat au avut convorbiri tete-a-tete şi oficiale, la finalul cărora au susţinut declaraţii de presă comune.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati