Iohannis anunță că s-au găsit soluții de revigorare a economiei: Sunt șanse bune ca economia românească să-și revină

Klaus Iohannis a declarat vineri că a avut discuții cu premierul Orban, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, și cu ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, și au găsit cele mai bune soluții pentru revigorarea economiei României.

  • Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a susținut vineri, 8 mai a.c., la Palatul Cotroceni, o declarație de presă prin care a anunțat că a avut o discuție destul de lungă cu Orban, Cîțu și Isărescu în urma căreia”Am reușit, nu doar să atingem temele importante, ci chiar să venim cu soluții foarte bune. Am discutat situația economică, situația generală. Ne-am concentrat pe două teme, prima fiind deficitul bugetar. E clar că vom avea un deficit mai mare.”

Urmăriți în continuare transcrierea declarației de presă susținută de Președintele României, domnul Klaus Iohannis:

”Bună ziua!

Tocmai am finalizat o întâlnire foarte bună, la care au participat, împreună cu mine, domnul Ludovic Orban – Premierul, domnul Isărescu – Guvernatorul Băncii Naționale, Ministrul Finanțelor – domnul Cîțu, și colegul meu, Cosmin Marinescu.

Am avut o discuție destul de lungă și am reușit nu doar să atingem temele importante, ci chiar să venim cu soluții foarte bune. Am discutat, evident, situația economică, situația bugetului, situația generală.

Ne-am concentrat în această discuție, în partea după introducere, pe două teme, prima fiind deficitul bugetar. Este clar că vom avea un deficit mai mare decât a fost inițial – vorbesc inițial la începutul anului, planificat – iar acest deficit trebuie finanțat și am avut o discuție foarte bună pentru a vedea ce măsuri sunt fezabile, ce măsuri se impun pentru revigorarea economică.

Spun intenționat revigorare economică, fiindcă în România nu putem să vorbim de o repornire a economiei. Noi nu am oprit-o niciodată. Economia României nu a fost oprită. Au fost anumite sectoare care au fost oprite, însă, în ansamblu, nu am avut o astfel de măsură.

Ceea ce ne dorim cu toții este să avem o finanțare bună pentru deficit, ca să nu fie nevoie de măsuri suplimentare de austeritate. Este nevoie de măsuri foarte coerente, care ne permit să încurajăm această economie, care este, în momentul de față, într-o situație specială, într-o situație de criză.

Am găsit soluții pentru toate și este evident că aceste soluții pot fi puse în practică cel mai bine dacă toate entitățile care au fost astăzi la masă lucrează împreună. Au lucrat și până acum, vom intensifica lucrarea.

Avem programe, avem soluții pentru finanțarea deficitului, pentru revigorarea economică și credem că dacă facem lucrurile așa cum trebuie – și așa ne-am propus să le facem – atunci avem șanse bune să își revină economia românească și să ieșim destul de repede din situația total neplăcută, din situația de criză în care ne găsim acum.

Mulțumesc!”

Sursa: presidency.ro

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati