Iohannis, către românii din Silicon Valley: Nu am niciun fel de lecţii să vă dau, dar poate aveţi dumneavoastră unele lecţii care ne-ar folosi

Preşedintele Klaus Iohannis a susţinut vineri, la San Francisco, o alocuţiune în cadrul întâlnirii cu antreprenori români din Silicon Valley.

Vă prezentăm în continuare transcrierea alocuţiunii:

„Am vrut să mă întâlnesc cu oameni de afaceri, oameni din cercetare din comunitatea românească pentru a vă asculta. Nu am niciun fel de lecţii să vă dau, dar poate aveţi dumneavoastră unele lecţii care ne-ar folosi.

Sunteţi, cum a spus domnul ambasador foarte bine, oameni de succes şi chiar mă interesează să ştiu ce ar trebui să se întâmple ca acest succes al dumneavoastră să se fi întâmplat în România sau să se întâmple altora în România.

Nu vreau sub nicio formă să chestionez motivaţiile dumneavoastră pentru care aţi plecat din România, aceasta este chestiunea fiecăruia, dar, cu siguranţă, există câteva zone unde puteţi să ne spuneţi cum credeţi că ar fi fost bine să funcţioneze lucrurile în România.

Poate ştiţi, poate nu ştiţi, am lansat acum câţiva ani un program naţional care se numeşte România Educată, fiindcă, după părerea mea, fără un tineret bine educat şi bine pregătit pentru piaţa muncii, pentru învăţământ, pentru cercetare, România nu are niciun fel de şansă. Suntem o ţară cu o problemă demografică gravă, populaţia îmbătrâneşte, suntem tot mai puţini, şi, ca să rămânem în top, trebuie să fim tot mai performanţi. Or, tot mai performanţi se poate doar tot mai bine pregătiţi. Dar, evident, continuarea educaţiei este integrarea în piaţa muncii şi este clar că scopul unei educaţii de foarte bună calitate este ca fiecare român să îşi găsească locul potrivit şi să aibă succes în munca pe care o depune – şi, varianta cea mai bună, să-i şi placă ceea ce face.

Deci cam asta aştept să îmi spuneţi dumneavoastră, cum vedeţi aceste lucruri realizabile la noi, că aici ştiţi.”

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati