Iohannis, de Ziua Românilor de Pretutindeni: Ne unesc o identitate puternică și apartenența la un neam care, de-a lungul veacurilor, a răzbit cu demnitate

Președintele Klaus Iohannis a transmis duminică un mesaj cu prilejul Zilei Românilor de Pretutindeni.

„Ca în fiecare ultimă duminică a lunii mai, celebrăm astăzi Ziua Românilor de Pretutindeni, o sărbătoare dedicată în primul rând celor care se află dincolo de hotare, dar care poartă în suflet dragostea de țara natală.

Indiferent unde ne aflăm astăzi, este un bun prilej să reflectăm la tot ce ne leagă unii de alții și pe fiecare dintre noi de România. Ne unesc o identitate puternică și apartenența la un neam care, de-a lungul veacurilor, a răzbit cu demnitate peste toate vitregiile istoriei.

  • Evoc astăzi caracterul nostru dârz pentru că vremurile sunt iarăși dificile, nu doar în Europa, ci în întreaga lume. După o pandemie devastatoare, în apropierea granițelor României s-a declanșat un război care părea imposibil de conceput în epoca noastră. Ca întotdeauna însă, în clipele de cumpănă, românii au știut să se ridice la înălțimea momentului, să dea un exemplu de solidaritate lumii întregi și să arate cine suntem cu adevărat.

 

  • Efortul umanitar al României și implicarea fără precedent a cetățenilor noștri în criza refugiaților ucraineni au fost apreciate de întreaga lume, care a remarcat generozitatea și ospitalitatea românilor.

Eficiența cu care instituțiile statului și organizațiile neguvernamentale au răspuns acestei drame umanitare a fost dublată și de sprijinul semnificativ al românilor din străinătate, care s-au mobilizat în mod exemplar cu ajutoare și convoaie umanitare pentru ucraineni. Vă mulțumesc, așadar, tuturor pentru implicare!

  • Știu că, în pofida situației internaționale tensionate, mulți dintre dumneavoastră se gândesc să revină în România, încurajați de potențialul de creștere pe care îl are țara noastră.

 

  • O economie dinamică generează continuu oportunități de afaceri, investiții productive și locuri de muncă mai bine plătite. Relocarea unor companii în România, pe fondul contextului actual complicat, poate reprezenta o oportunitate care să-i încurajeze pe cei care vor să revină în România. În acest sens, sunt extrem de importante acțiunile Guvernului de susținere, prin programe dedicate, a românilor care doresc să se întoarcă în țară.

Doar împreună, români de aici și de acolo, putem să construim România puternică și prosperă pe care ne-o dorim.

La mulți ani, dragi români de pretutindeni!”, a spus Iohannis.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati