Preşedintele Klaus Iohannis a transmis sâmbătă un mesaj cu prilejul aniversării a 30 de ani de la înfiinţarea Muzeului Naţional Cotroceni. Mesajul a fost prezentat de către George-Vladimir Duhan, consilier prezidenţial, în cadrul vernisajului expoziţiei „A fost odată la Cotroceni”.
„Mă bucur să salut aniversarea Muzeului Naţional Cotroceni, care împlineşte astăzi 30 de ani de la înfiinţare. Data de 10 iulie marchează un reper luminos în viaţa instituţiei pe care o serviţi cu abnegaţie şi profesionalism!
Datorită celor care au trudit la înfiinţarea sa, precum şi tuturor celor care au dat viaţă vechilor ziduri cantacuzine, Muzeul Naţional Cotroceni este astăzi o instituţie importantă şi reprezentativă a sistemului muzeal naţional.
În cei 30 de ani de existenţă, Muzeul Naţional Cotroceni s-a impus în mediul cultural şi social românesc ca o instituţie modernă, care tinde, prin organizare şi prin proiectele sale culturale, să se sincronizeze cu noile tendinţe din muzeologia contemporană.
În toţi aceşti ani, Palatul de pe dealul Cotrocenilor a întâmpinat un public din ce în ce mai larg. De la adulţi la copii, de la vizitatori români la cei veniţi din străinătate, cu toţii v-au trecut pragul cu dorinţa de a cunoaşte istoria şi patrimoniul vechiului târg al Bucureştilor, drumul greu, dar şi fascinant pe care l-a parcurs cetatea de scaun a Ţării Româneşti spre Capitala României reîntregite!
Am urmărit cu satisfacţie cum Muzeul Naţional Cotroceni a desfăşurat în ultimii ani programe şi proiecte culturale dedicate tinerilor, care au luminat şi au repoziţionat instituţia dumneavoastră ca una dintre cele mai active în spaţiul cultural bucureştean. Mă bucur că am fost alături de dumneavoastră în aceşti ultimi ani şi am putut organiza împreună cu Administraţia Prezidenţială nenumărate evenimente în care cultura şi educaţia s-au aflat în centrul preocupărilor noastre.
Vă felicit pentru tot ceea ce aţi realizat până acum şi, în semn de recunoaştere şi apreciere a întregii activităţi, am decis decorarea Muzeului Naţional Cotroceni cu Ordinul „Meritul Cultural”, Categoria F (Promovarea culturii), în grad de Cavaler, cu ocazia aniversării a 30 de ani de la înfiinţare.
Vă doresc mult succes în îndeplinirea proiectelor dumneavoastră şi în continuarea misiunii pe care v-aţi asumat-o, aceea de a promova cultura şi de a valorifica patrimoniul cultural naţional!
Sunt convins că Muzeul Naţional Cotroceni va continua să fie pentru publicul larg, precum şi pentru cel de specialitate, unul dintre cele mai iubite şi prestigioase muzee naţionale”, a spus Iohannis.