Președintele Klaus Iohannis a transmis, sâmbătă, un mesaj după repatrierea unor cetăţeni români din Afganistan.
„Salut revenirea în ţară, astăzi, a 15 cetăţeni români dintre cei 16 evacuaţi din Afganistan în aceste zile cu aeronava militară pe care am dispus să o trimitem la începutul acestei săptămâni. Ei se adaugă celorlalţi peste 30 de cetăţeni români evacuaţi în zilele precedente cu aeronave ale unor state partenere României, ca urmare a eforturilor depuse cu profesionalism de Celula de criză interinstituţională, activată la data de 13 august de către ministrul Afacerilor Externe.
Repatrierea compatrioţilor noştri a avut loc în condiţii extrem de dificile de securitate, într-un climat în permanentă schimbare, şi este cu atât mai important de remarcat efortul autorităţilor române pentru derularea cu succes a misiunilor.
Celula de criză interinstituţională, activată de Ministerul Afacerilor Externe şi coordonată de acesta împreună cu Serviciul de Informaţii Externe, la care participă şi Ministerul Apărării Naţionale şi Serviciul Român de Informaţii, a derulat acţiuni ample şi dificile pe parcursul ultimei săptămâni, care au condus la evacuarea în siguranţă a cetăţenilor români şi a cetăţenilor altor state partenere.
Am fost informat în permanenţă de Celula de criză interinstituţională despre derularea acţiunilor de evacuare a cetăţenilor români şi cetăţenilor afgani pentru care s-a decis evacuarea în România.
Autorităţile române vor continua eforturile de evacuare a cetăţenilor noştri care încă se află în Afganistan şi care doresc să fie repatriaţi, precum şi a cetăţenilor afgani care au sprijinit activitatea militarilor români în Afganistan, care beneficiază de burse ale statului român sau care se află în situaţie vulnerabilă.
Doresc să mulţumesc autorităţilor române implicate în coordonarea şi derularea cu succes a acţiunilor Celulei de criză interinstituţionale şi tuturor reprezentanţilor acestor instituţii care au participat la activitatea Celulei de criză”, a spus Iohannis.