Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că vaccinarea anti-COVID-19 va trebui să devină obligatorie pentru anumite categorii din domenii esenţiale, în condiţiile în care pandemia evoluează şi numărul de infectări creşte, dând ca exemplu personalul medical.
„Nu este normal ca unii medici să dea mesaje anti-vaccin”, a mai spus Iohannis, într-o discuţie cu jurnaliştii care îl însoţesc la New York la Adunarea Generală a ONU.
Certificatul de vaccinare este soluţia pentru mai puţine restricţii
În ceea ce priveşte restricţiile impuse de pandemia de COVID-19, el a arătat că acestea vor fi diferenţiate între persoanele vaccinate şi cele nevaccinate, notează Agerpres.
În acest context, şeful statului a spus că certificatul de vaccinare este soluţia pentru mai puţine restricţii.
Preşedintele Klaus Iohannis conduce, de marţi până joi, delegaţia României la segmentul la nivel înalt al celei de-a 76-a sesiuni a Adunării Generale a ONU, care are loc la New York.