Iohannis, vizită la Irpin: ”Nu există cuvinte pentru a descrie tragedia umană şi distrugerile oribile pe care le-am văzut”

Președintele Iohannis și cei trei lideri europeni – Emmanuel Macron, cancelarul Olaf Scholz, premierul Mario Draghi – se află la Irpin, oraș din apropierea Kievului puternic atacat de trupele ruse.

”Nu există cuvinte pentru a descrie tragedia umană de neimaginat şi distrugerile oribile pe care le-am văzut astăzi în Irpin. Îmi reînnoiesc ferm apelul pentru ca toţi făptaşiiruşi să fie traşi la răspundere de justiţia penală internaţională, pe care România o susţine pe deplin”, a scris preşedintele Klaus Iohannis pe Twitter după vizita la Irpin.

Foto: Twitter / Klaus Iohannis

„În Irpin, inamicul rus a fost oprit la intrarea în Kiev cu prețul pierderilor umane și distrugerea aproape completă a orașului. Invităm partenerii internaționali ai Ucrainei să ajute la reconstruirea infrastructurii Irpen și să furnizeze echipamente pentru a diminua efectele distrugerilor din Irpen”, declara, la începutul lunii aprilie, primarul din Irpin, Oleksandr Markushin, notează news.ro.

Preşedintele Klaus Iohannis a postat mai multe fotografii pe Twitter cu momentul în care a ajuns la Kiev.

”Mă aflu astăzi la Kiev, alături de Preşedintele francez Emmanuel Macron, Cancelarul german Olaf Scholz şi Prim-ministrul italian Mario Draghi, pentru a ne arăta sprijinul puternic şi solidaritatea deplină faţă de Preşedintele Zelenski şi de poporul ucrainean. Această agresiune ilegală, nejustificată şi neprovocată din partea Rusiei trebuie să înceteze!”, a scris preşedintele în mesaj.

Pe agenda liderului de la București sunt anunțate declarații comune de presă la ora 15.00, după întâlnirea cu Zelenski.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati